75 de ani de la „Rusaliile negre”. Cum a trimis Gheorghiu-Dej zeci de mii de "chiaburi" în Bărăgan

În urma unui plan pregătit timp de trei luni, echipe ale miliției și securității comuniste au acționat în noaptea de 17–18 iunie, fără niciun anunț prealabil. Peste 44.000 de oameni, cea mai mare parte din Banat și Mehedinți, de la octogenari la copii de toate vârstele, chiar și bebeluși, au fost înghesuiți în vagoane de animale și transportați în Bărăgan. În plus, pentru cei aflați în județele limitrofe Iugoslaviei, plutea suspiciunea unei simpatii față de „călăul Tito”.

"Am crezut că ne duc în Siberia"

„Se temea regimul comunist de hărnicia, de seriozitatea, de anticomunismul lor, de speranţa cu care ei aşteptau ca americanii să-i elibereze, pătrunzând în ţară prin Iugoslavia lui Tito? Altfel nu se explică forţele uriaşe puse în joc: peste 10.000 de militari înarmaţi (securişti, miliţieni, elevi de şcoală militară, grăniceri şi pompieri), coordonaţi şi supravegheaţi de 2500 de activişti de partid”, scria în 2011 scriitorul Romulus Rusan, fost director al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

„Noaptea când a sosit mașina cu milițieni, cu securiști, ce erau ei, i-au găsit pe mama și pe fratele meu. Și le-a spus ca într-o oră să-și facă bagajul și să plece. Locuiam în Ciovârnășani (jud. Mehedinți), chiar în centrul satului. Le-a pus în vedere că trebuie imediat să părăsească locuința. Și-a luat două scaune, o masă, un șifonier. (…)”, povestea profesoara Georgeta Știolică, născută Focșan, într-un interviu pentru arhiva orală a Memorialului Sighet.

Pentru toți, inclusiv pentru adolescenți și copii, acuzația era că sunt „chiaburi” și, ca atare, „necorespunzători a domicilia în zona frontierei de vest (cu Iugoslavia lui Tito – N.A.)”.

Document din arhiva familiei Focșan

„Am fost urcați în bou-vagon (…) Eram înnebuniți și țipam și urlam că ne duce în Siberia. Așa era vorba. Și în momentul când n-am mai luat-o la stânga și am luat-o la dreapta, atunci ne-a venit inima la loc și ne-au spus conductorii că ne duc la Ciulnița.

Călătoria cred că a durat mai mult de o săptămână. Ultima gară a fost la Călărași. Și acolo ne-a îmbarcat în căruțe. Noi ne-am așteptat să ne ducă în niște case. Și la un moment dat ajungem și ne-au lăsat într-un câmp. Dar erau bătuți deja țărușii. «Aicea este casa dumneavoastră!» Satul era Pelicanul”, mai relata profesoara Ștolică. (fragment din interviul realizat de Ileana Mateescu, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 3183).

Deportările, experiment sovietic de epurare socială

Deportările din vara lui 1951 au fost inspirate de modelul sovietic al dislocărilor în stepă, iar câmpia Bărăganului, cu veri secetoase şi ierni geroase, dar și relativ izolată, reprezenta zona geografică propice pedepsirii şi „reeducării” elitelor rurale. Iar costul era renunțarea la agoniseala de-o viață.

În plus, adolescenții care purtau „stigmatul DO” – domiciliu obligatoriu – aveau nevoie de aprobări suplimentare nu doar pentru a fi primiți la studii, ci și pentru a se stabili în alte localități, chiar și după 1956, când măsura punitivă originală a încetat.

Arhiva familiei Focșan (via CNSAS)

Una dintre cele mai neomenești pedepse a fost aceea a șapte copii – cu vârste între 1 şi 12 ani – aduși în Bărăgan împreună cu mama lor, după ce tatăl, preot reformat, a fost condamnat la 22 de ani.

Recent, dramele celor mai tinere victime ale regimului comunist au fost adunate în lucrarea „Închiși sub cerul liber – Mărturii ale copiilor deportați în Bărăgan”, coordonată de Theodor Hossu-Longhin.

Unele sate din Bărăgan au devenit „domiciliu obligatoriu” și pentru mii de deţinuţi politici eliberaţi din închisori la începutul anilor ’60, dar consideraţi încă „nereeducabili”, între care Corneliu Coposu, Ion C. Brătianu, Dan M. Brătianu, Constantin C. Giurescu, Ion Diaconescu, studenţii Paul Goma, Dan Mugur Rusiecki, Ion Varlam.

Surse: Memorialul Sighet, seria Analele Sighet, arhiva familiei Focșan, via CNSAS)