Economie· 2 min citire

Turiștii străini au cheltuit masiv în România în vara 2026: plăți cu cardul, creștere record, +63%”

Stațiunea Mamaia (Profimedia)

Stațiunea Mamaia (Profimedia)

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 14 sept. 2026, 11:22

Valoarea plăților cu card făcute de cetățeni străini la terminale din România a crescut consistent în sezonul de vară 2026, față de aceeași perioadă a anului trecut. În lunile iulie și august, valoarea tranzacțiilor a fost cu 63% mai mare, ajungând la aproape un sfert de miliard de lei, arată datele colectate de cel mai mare procesator de plăți la nivel mondial.

Potrivit unei analize realizate de Global Payments, în perioada iulie–august 2026, valoarea tranzacțiilor efectuate la terminalele proprii din România, cu carduri emise în străinătate, a crescut cu 63% față de vara anului trecut, ajungând la aproape un sfert de miliard de lei, potrivit unui comunicat remis redacției realitatea.net.

Numărul tranzacțiilor a crescut, la rândul său, cu 52%, iar plata medie făcută de turiștii străini a ajuns la 159 de lei, cu aproximativ 7% mai mult decât în vara anului trecut. Rata anuală a inflației în luna iulie 2026, comparativ cu iulie 2025, a fost de 8,2%, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică și Analize Economice.

Analiza platilor facute cu card de cetățeni străini in Romania

Cum a influențat conflictul din zona Golfului piața turismului estival din România?

„Plățile realizate în România cu carduri emise în Israel, Turcia sau SUA au crescut semnificativ, în unele cazuri ajungând la valori de până la trei ori mai mari decât anul trecut. La începutul acestui an anticipam că România ar putea beneficia de un aflux suplimentar de până la 150.000 de turiști, pe fondul conflictului din Iran și al reorientării acestora către destinații europene percepute ca fiind mai sigure”, a declarat Ionela Mitran, Country Manager Global Payments România.

Ce turiști străini au cheltuit cele mai mari sume de bani?

Marea Britanie rămâne lider, cu plăți de peste 45 de milioane de lei (+53,5%), urmată de Germania, cu peste 28 de milioane de lei (+60,7%), și Italia, cu 21,5 milioane de lei (+51,8%). Franța înregistrează cea mai puternică creștere dintre marile piețe vest‑europene, de 67,3%, potrivit analizei Global Payments România.

Interesant este că tot mai mulți turiști din Ucraina au ales România ca destinație de vacanță, urcând pe locul 5 în clasamentul realizat după valoarea plăților cu card (de pe locul 10 în 2025), cu cea mai spectaculoasă evoluție: valoarea plăților a crescut de 2,5 ori (+150,9%), iar numărul tranzacțiilor cu aproape 80%, potrivit Global Payments.

Per total, primele cinci piețe‑sursă au generat cheltuieli cu 63% mai mari decât anul trecut și cu 51% mai multe tranzacții.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Economie