La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, vara aceasta a adus un număr neobișnuit de mare de copii ajunși la camera de gardă cu traumatisme provocate de accidente. Aproximativ 300 de cazuri sunt înregistrate în medie în fiecare zi, iar printre cele mai frecvente se numără rănile provocate de trotinete electrice, biciclete, căzături și tăieturi.
Dr. Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al unității medicale și medic primar în chirurgie plastică și reconstructivă, spune că situația este mai dificilă decât în anii anteriori și din cauza numărului tot mai mare de copii trimiși la București pentru traumatisme care, în multe situații, ar putea fi tratate în spitalele din județele învecinate Capitalei.
Trotinetele electrice, principala sursă de traumatisme
Accidentele provocate de trotinetele electrice ocupă primul loc în rândul traumatismelor întâlnite în această perioadă. Copiii ajung la spital după ce cad de pe trotinete sau biciclete, însă vara aduce și alte tipuri de accidente.
" Sunt tot felul de traume, de la trotinete electrice, biciclete, căzături din aceste vehicule, practic trotinetele electrice ţin primul loc în traumă. Apoi sunt tăiaţi în sticlă, merg desculţi sau cu papuci din aceia cu talpă mai subţire şi se taie în talpă, acum vara se întâmplă mult mai des. Cad de peste tot, din leagăne, mă rog, astea sunt normale dar ce este mai special parcă anul acesta este faptul că nici plăgile cele mai uşoare nu sunt rezolvate în provincie, ajung la Bucureşti toţi", a explicat pentru News.ro medicul Raluca Alexandru.
43 de operații într-o singură gardă
Presiunea asupra medicilor devine evidentă în timpul gărzilor în care pacienții sunt trimiși într-un interval scurt de timp.
În urmă cu câteva zile, echipa de chirurgie plastică a avut de efectuat 43 de operații într-o singură gardă, toate pentru traumatisme. La acel moment, pe gardă se aflau doar doi medici chirurgi plasticieni.
"Am avut acum câteva zile şi 43 de operaţii într-o gardă, numai pe traumă, ceea ce este foarte mult, operaţi într-o gardă 43 înseamnă mult, suntem două linii de gardă şi abia am făcut faţă până spre dimineaţă, doi medici chirurgi plasticieni pe gardă.
Am ajuns să terminăm undeva la 4, 5 dimineaţa, este şi pentru pacienţi, că stau foarte mult, ajung seara, şi în general mulţi dintre pacienţi vin seara pentru că probabil se întâmplă peste zi spre după amiază şi atunci se aglomerează şi mai tare UPU, avem câte 10 în aşteptare, vin foarte mulţi odată", a precizat medicul.
Cele 43 de intervenții efectuate într-o singură gardă au însemnat ore întregi de activitate pentru cei doi chirurgi. Operațiile s-au încheiat în jurul orei 4-5 dimineața, în condițiile în care pacienții continuau să ajungă la Unitatea de Primiri Urgențe.
Pentru mulți dintre copii, prezentarea la spital are loc seara, deoarece accidentele se produc în timpul după-amiezii. Atunci apare și un vârf de aglomerație, iar în UPU se pot afla simultan aproximativ 10 pacienți care așteaptă să fie preluați.
Schimbări majore pentru trotinetele electrice din București
Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică un nou proiect de regulament destinat serviciilor de închiriere a trotinetelor electrice. Documentul stabilește condiții stricte de operare pentru companiile de ridesharing, introduce limitări tehnologice prin GPS și interzice accesul minorilor la vehiculele de închiriat.
Cea mai importantă schimbare adusă de noul regulament este restricționarea accesului la trotinetele de închiriat în funcție de vârstă. Spre deosebire de Codul Rutier, care permite deplasarea pe drumurile publice de la vârsta de 14 ani, proiectul Capitalei impune o vârstă minimă de 18 ani pentru utilizarea vehiculelor prin aplicații self-service.
Operatorii vor fi obligați să verifice identitatea și vârsta fiecărui utilizator direct din aplicație — fie la crearea contului, fie la fiecare deblocare a trotinetei. Soluția tehnică de verificare rămâne în sarcina fiecărei companii de ridesharing.