Românii plecați în străinătate nu mai formează de mult imaginea unei comunități care lucrează aproape exclusiv în meserii de execuție și trimite bani acasă. O parte tot mai importantă a diasporei a urcat în ierarhia profesională, ocupă funcții de conducere, are propriile afaceri și dispune de venituri care îi permit să investească atât în țările în care locuiește, cât și în România.
Un studiu realizat pe 2.000 de români stabiliți peste hotare arată diferențe importante între comunitățile din principalele țări de destinație. Marea Britanie se află detașat în frunte în ceea ce privește veniturile și ocuparea unor poziții de management. Germania, Italia și Spania prezintă, la rândul lor, profiluri economice distincte.
Datele cercetării „Diaspora Sentiment 2026”, realizată de MKOR pe un eșantion de 2.000 de români din diaspora, indică faptul că 23% dintre participanți sunt manageri sau antreprenori, în timp ce 44% sunt angajați.
Marea Britanie, în fruntea clasamentului veniturilor
Cea mai puternică poziție profesională și financiară este întâlnită în rândul românilor din Marea Britanie. Acolo, 29% dintre respondenți ocupă funcții de conducere sau își coordonează propriile afaceri.
Diferența se vede și în venituri. 46% dintre românii incluși în cercetare și stabiliți în Marea Britanie câștigă mai mult de 3.000 de euro pe lună.
Profilul general al celor plecați din România s-a modificat substanțial în ultimii 20 de ani. Studiul arată că vârsta medie a respondenților este de 42,6 ani, iar perioada medie petrecută în străinătate se apropie de 14 ani.
„Datele noastre închid discuția «forței de muncă ieftine». La nivel de eșantion, 44% sunt angajați și 23% ocupă roluri de management sau antreprenoriat, cu o vârstă medie de 42,6 ani și o vechime medie de aproape 14 ani în străinătate. Vorbim de o diasporă matură, stabilizată instituțional (...). Nu mai e o populație de execuție, ci un segment de consumatori și investitori cu putere de cumpărare reală”, declară Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting, pentru „Adevărul”.
Cu cât crește succesul profesional, cu atât scade dorința de întoarcere
Integrarea în țara de adopție vine însă și cu o consecință importantă: pentru românii care au ajuns să aibă cariere solide și venituri ridicate, revenirea în România devine mai greu de luat în calcul.
Pe măsură ce o persoană își construiește o poziție profesională, un venit bun și un stil de viață stabil, renunțarea la toate acestea presupune un cost tot mai mare.
Cercetarea arată că această consolidare profesională nu înseamnă însă și dispariția legăturilor cu România.
Dimpotrivă, 61% dintre cei chestionați spun că au investit deja în România. În același timp, 70% dintre respondenți nu iau în calcul revenirea în țară în următoarele 12 luni.
Românii investesc în România chiar dacă nu vor să se întoarcă
Rezultatele studiului conturează astfel o situație în care legătura economică cu România poate continua fără ca aceasta să fie însoțită de o revenire definitivă.
„61% au investit deja în România, deși 70% exclud repatrierea în 12 luni. Legătura economică s-a decuplat de cea rezidențială (...). România câștigă un flux de capital stabil, dar pierde prezența fizică a unor cetățeni activi, contributori la societate și economie”, spune Cori Cimpoca.
Investițiile în proprietăți, sprijinul acordat familiilor rămase acasă și păstrarea unor bunuri în România sunt câteva dintre formele prin care românii din diaspora continuă să aibă o legătură economică cu țara.
În acest context, diaspora nu mai poate fi privită doar prin prisma banilor trimiși rudelor. O parte importantă dintre cei plecați au devenit profesioniști, manageri și antreprenori, iar contribuția lor economică poate continua chiar dacă locuiesc permanent în străinătate.
Salariul nu mai este criteriul decisiv
Veniturile rămân importante, dar nu mai sunt singurul element care cântărește atunci când un român decide să rămână în străinătate sau să ia în calcul revenirea.
Studiul indică o importanță tot mai mare acordată serviciilor publice, sistemului medical, predictibilității fiscale și modului în care funcționează instituțiile.
Această schimbare apare și în mărturiile românilor stabiliți peste hotare. Dorul de familie și de țară continuă să existe, însă pentru mulți nu mai reprezintă un argument suficient pentru a renunța la viața construită în străinătate.
În balanță intră tot mai mult calitatea vieții, oportunitățile profesionale, funcționarea instituțiilor și valorile societății în care locuiesc.
De ce dorul de România nu mai este suficient
După ani petrecuți în străinătate, problema revenirii nu se mai rezumă la diferența dintre salariile din România și cele din Occident.
Românii care și-au construit acolo o carieră și un anumit nivel de trai compară, în același timp, serviciile publice, sistemul medical, birocrația și predictibilitatea instituțiilor cu ceea ce ar găsi în cazul unei întoarceri.
Din această perspectivă, România nu mai concurează doar prin nivelul veniturilor pe care le poate oferi, ci și prin calitatea sistemelor publice și prin condițiile generale de trai.
Fiecare comunitate din diaspora are propriul profil
Studiul nu descrie diaspora ca pe un grup omogen. Între românii din diferitele state europene există diferențe clare în ceea ce privește integrarea profesională, investițiile și motivele pentru care ar lua în calcul revenirea în România.
Românii din Marea Britanie sunt cei mai bine integrați profesional și, în același timp, cei mai puțin dispuși să revină în țară.
În Germania, românii investesc cel mai mult în România și continuă să ofere sprijin financiar familiilor rămase acasă.
În Italia, sistemul medical reprezintă principalul argument care ar putea influența decizia de întoarcere.
În Spania, legătura cu România este menținută în special prin componenta culturală și afectivă.
După cinci ani, întoarcerea devine mai dificilă
Durata șederii în străinătate are și ea un rol important în decizia privind revenirea.
Potrivit cercetării, după aproximativ cinci ani petrecuți în țara de adopție, mulți români au deja o viață stabilă acolo. După un deceniu, integrarea devine, în numeroase cazuri, definitivă.
În paralel, legătura cu România nu dispare, ci capătă alte forme. Românii plecați continuă să cumpere locuințe, să își ajute familiile sau să păstreze proprietăți în țară, chiar și atunci când nu au în plan o repatriere în viitorul apropiat.
În acest fel, relația cu România poate continua la distanță, prin investiții și sprijin financiar, fără ca revenirea fizică să mai fie parte din planul imediat.
Pentru o parte dintre cei plecați, întoarcerea nu mai depinde, așadar, doar de posibilitatea de a obține acasă un salariu apropiat de cel din Occident. Contează și dacă România le poate oferi instituții eficiente, servicii publice funcționale și un mediu în care să nu fie nevoiți să renunțe la standardele de viață construite în anii petrecuți în străinătate.
