11 alpiniști și-au pierdut viața, alți șase au fost răniți, iar șase persoane sunt dispărute după o avalanșă devastatoare produsă în Munții Caucaz. Potrivit autorităților ruse, prăbușirea masivă de zăpadă a lovit în plin un grup de 33 de turiști. Amploarea deazastrului natural a fost surprinsă în timp real.
Operațiune de salvare în condiții extreme
Avalanșa s-a produs pe 6 septembrie 2026, în Bezengi Gorge, una dintre cele mai dificile zone montane din Caucaz. Din grupul de 33 de alpiniști surprinși de prăbușirea masivă de zăpadă, zece au reușit să coboare singuri, în timp ce echipele de salvare au intervenit imediat în terenul extrem de dificil, scrie Nexta.
Masa uriașă de zăpadă s-a prăbușit de la o altitudine de aproximativ 5.000 de metri.
Potrivit autorităților, riscul de noi avalanșe, vizibilitatea redusă și vremea instabilă îngreunează operațiunile.
Cum s-a produs dezastrul și cum a decurs intervenția salvatorilor - Cronologie TASS
Detalii despre incident
Avalanșa a coborât de pe Muntele Mizhirgi, unul dintre cele mai înalte vârfuri din Caucazul de Nord al Rusiei, în defileul Bezengi, scrie Agenția TASS.
Masivul de zăpadă a îngropat un grup de alpiniști aflați într-un tur programat.
Grupul era format din 33 de persoane, potrivit departamentului regional al Ministerului Situațiilor de Urgență.
Conform celor mai recente informații, zece persoane au reușit să coboare singure.
Soarta altor șase alpiniști rămâne necunoscută.
Morți și răniți
Cele mai recente rapoarte indică 11 persoane decedate.
Șase alpiniști au fost răniți și au fost spitalizați, a transmis Kazbek Kokov, liderul Republicii Kabardino-Balkaria.
Cum se redulează operațiunile de căutare și salvare?
În cursul dimineții de luni, 7 septembrie 2026, operațiunile de căutare și salvare în defileul Bezengi au fost reluate, potrivit autorităților regionale, citate de agenția de stat TASS. La misiunile de salvare participă aproximativ 56 de persoane, însă eforturile sunt îngreunate de terenul dificil și de riscul ridicat de noi avalanșe.
Ministerul Situațiilor de Urgență al Rusiei a anunțat că elicopterele vor fi trimise în zona Mizhirgi imediat ce condițiile meteo permit. Salvatorii lucrează în continuare la identificarea celor dispăruți, într-o cursă contra cronometru, în timp ce zona rămâne sub risc ridicat de prăbușiri suplimentare.
Ghețarii din Bezengi sunt cunoscuți pentru instabilitatea lor, iar traseele alpine din Mizhirgi sunt considerate printre cele mai tehnice din Rusia. Autoritățile locale au avertizat în repetate rânduri asupra pericolelor generate de schimbările bruște ale vremii și de acumulările masive de zăpadă.