Diana Buzoianu: „În Olt au fost descoperite exploatări ilegale!”
Diana Buzoianu acuză exploatări ilegale în Olt. Ministrul Mediului susține că după o serie de controale făcute la nivelul Administrației Bazinale Olt, în perioada 2019-2026, au ieșit la iveală o serie de nereguli, însă numărul sancțiunilor aplicate a fost prea mic.
Diana Buzoianu: „În ultimii 15 ani nu s-a făcut niciun control!”
„La Olt, vedeți în spatele meu, au fost descoperite două balastiere ilegale.
Aici poate să pară că este o formă de relief, poate să pară că este un lac. De fapt, aici sigur s-a creat un lac, dar s-a creat un lac de unde toată zona era pământ, prin extragere de agregate, complet ilegal, fără niciun fel de autorizație.
Acest lac creat pe 75 de hectare este un lac creat cu încălcarea tuturor legislațiilor, fără niciun fel de autorizație.
În ultimii 15 ani, nu s-a realizat niciun fel de control. Sistemul pentru gospodărire apelor de la nivel local, administrația bazinală, directorul de la nivelul administrației bazinale, directorul de la nivelul sistemului de gospodărire a apelor, inspectorii care trebuiau să se ocupe de control, nu au făcut niciun control la Mineralport, compania care, practic, a săpat toată această zonă, a adus un prejudiciu pentru România numai pe agregate de peste 10 milioane de lei.
Mâine îi expiră mandatul doamnei Mădălina Ion Duca în calitate de director general pentru administrația bazinală Apă Olt.
În mod normal, fiind o numire temporară, doamnei Mădălina Ion Duca nu îi expiră mâine acest mandat, trebuie să fie numit altcineva sau, evident, exista și posibilitatea să fie prelungită ea.
Dar având în vedere toate aceste ilegalități care au fost găsite, corpul de control care spune foarte clar că trebuie să fie luate măsuri disciplinare împotriva acestor oameni, evident, directorii generali de la nivel ANAR au propus înlocuirea de mâine.”, a declarat Diana Buzoianu, ministrul Mediului.
În urma declarațiilor făcute de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, cu privire la situația de la nivelul Administrației Bazinale de Apă Olt, doamna Mădălina Ion Duca, director general al Administrației Bazinale de Apă Olt, a transmis următorul drept la replică, prin care își prezintă punctul de vedere cu privire la afirmațiile și informațiile menționate în material:
”În primul rând, subsemnata ION-DUCA Mădălina, ma delimitez de toate acuzatiile publice aduse pe nedrept de către doamna ministru interimar al M.M.A.P., Diana Buzoianu, față de care urmează sa mă apăr prin demersuri juridice ferme, deoarece afirmațiile acesteia imi afectează grav reputația profesionala, onoarea și demnitatea în calitatea de director al Administratiei Bazinale de Apa Olt, pe care am detinut-o.
Incepând cu astazi, 03.09.2026 am fost destituita din funcția de director al Administrației Bazinale de Apa Olt, prin grija doamnei ministru Diana Buzoianu, cu concursul conducerii Administrației Naționale "Apele Române", prin încetarea nelegală a numirii mele în funcția de director al A.B.A. Olt, deși am fost câștigatoarea procedurii simplificate de ocupare a acestui post, până la organizarea concursului de ocupare a postului, ca urmare imediată a conferinței de presă a doamnei ministru M.M.A.P., fiind astfel direct prejudiciată.
Față de acest aspect, am depus plângere prealabila, astazi 03.09.2026, la Administrația Națională "Apele Române" , acesta tiind și motivul întârzierii unui drept la replica fața de acuzațiile doamnei minstru. Nimeni nu poate fi considerat vinovat de comiterea unei abateri sau a unei ilegalități înainte ca aceasta să fie demonstrată printr-o anchetă internă imparțială sau o hotărâre judecătorească.
Referitor la afirmația doamnei ministru Buzoianu că aș fi amenințat colegii să nu participle împotriva mea la concursul organizat la procedura simplificată de numire pe postul de director al A.B.A. Olt, rog public ministrul să faca sarcina probei, să prezinte plângerile scrise sau mărturiile angajaților care susțin că au fost amenințați, în caz contrar, fapta reprezentând o afirmație factuală falsă, depășind limitele libertății de exprimare, cu care a obișnuit deja spațiul public.
Referitor la acuzația de "abuz în serviciu" prin influențarea opiniei juriștilor din cadrul Administrației Naționale "Apele Române", in special a Sefului Serviciului Juridic si Contencios, Catalin Caluian sa nu semneze o decizie de destituire a mea din functie prin care se numea o alta persoana in functia de director al A.B.A. Olt, acesta opinand ca se poate emite doar o decizie de prelungire a mandatului meu, pana la ocuparea prin concurs a postului, precizez ca nu am luat legatura cu niciun consilier juridic din cadrul A.N.A.R. si nici cu dl Catalin Caluian in acest sens si nu am cunoscut opinia acestuia pana la realizarea conferintei de presa a d-nei ministru M.M.A.P., motiv pentru care resping aceste acuzatii, pentru care urmeaza, de asemenea sa formulez o plangere catre organele abilitate.
Consilierii juridici își exercită profesia în baza legii și își asumă avizele de legalitate prin semnătură proprie. O influențare, presupune constrângere, care trebuie neapărat probată. În acest caz, juriștii au acționat conform propriei conștiințe profesionale și textelor de lege în vigoare, subsemnata nesolicitând vreo opinie legala oficiala sau neoficiala în calitate de director al ABA Olt.
Referitor la acuzația că aș fi "întors ochii de la ilegalități" , această acuzație sugerează o complicitate sau o omisiune penală, de care mă delimitez. Urmează sa demonstrez că prin deciziile interne și pentru orice neregula constatata, am luat masuri legale imediate, în limita competențelor de director al A.B.A. Olt. Fata de acuzațiile referitoare la Raportul Corpului de Control privind activitatea A.B.A. Olt, precizez ca acesta (Raportul) nu mi-a fost înaintat nici până astăzi, mie, sau institutiei A.B.A. Olt, drept urmare nu este normal și etic sa se facă o conferinta de presa pe acest subiect, unde am fost desfiintata ca persoana publica, in calitate temporară de director al A.B.A. Olt, fara a-mi da posibilitatea sa iau la. cunostință de conținutul Raportului, de ce aspecte mi se imputa, astfel incat sa îmi pot formula o aparare. Doamna ministru pleacă de la premiza ca sunt asimiliată si protectore a Referitor la afirmatia ca as fi "întors ochii la ilegalități cu prejudicii de zeci de milioane de lei pentru România" - precizez ca in prezent nu exista un prejudiciu inregistrat la A.B.A. Olt rezultat din exploatarea de agregate minerale din terasa in cauzele Mineralport si Pond Star, cu exceptia volumelor de apa rezultate in urma excavatiilor de agregate minerale, pentru care s-au intocmit Procesele-Verbale de constatare a abaterilor de la normele de utilizare/exploatare a resursei de apă Seria OT nr. 13/ 22.05.2026 si 14/22.05.2026, care însumează 1 060 980,56 lei, care au fost contestate si se află pe rolul Judecatoriei Bals sub nr. 2168/184/2026 Pond Star, respectiv 2168/184/2026 Mineralport.
Pentru agregatele minerale exploatate din terasă sau iazuri piscicole se platește redevența către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul exploatarilor ileale din periemetrele 30 tendențios, tot prejudiciul calculat in aceasta cauză (apreciat la zeci de milioane lei), s-a pus in sarcina A.B.A. Olt, fara a preciza vreodata de competența si existența Autoritații Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocarii Geologice a Dioxidului de Carbon.
Instituția Apele Române, conform legislației în vigoare, respectiv Legea Apelor 107/1996 nu are competențe în cuantificarea și valorificarea cantităților de balast/agregate minerale, nu percepe redevențe sau contribuții specifice de gospodărire a apelor, rezultate din exploatarea din tersase sau din procesul de construire a iazurilor piscicole, aspect pe care doamna ministru Buzoianu se pare ca nu il cunoaste sau il ignoră cu buna stiință, tocmai pentru a denatura realitatea constatata in speța de pe raza județului Olt, la societatile MineralPort si Pond Star.
Apreciez ca fac obiectul unei purtări abuzive din partea doamnei încă ministru - Diana Buzoianu, rezultată în urma unor dispute și răfuieli politice în care aceasta este implicata, in care am fost angrenata in mod nejustificat, fața de care voi lua toate masurile legale care îmi sunt la indemâna.
Va mulțumesc și va stau la dispoziție cu rezultatul demersurilor.”
Citește și
- 15:13Val de căldură extremă în Spania: 45,7°C, record absolut de început de septembrie
- 13:56Putea fi evitată tragedia din Nepal? Un radar a înregistrat mișcări suspecte ale unui versant cu o lună înainte de dezastru
- 09:09Țânțarii tigru, interziși prin ordin al primarului. Dacă vor continua să zbore, riscă dosar penal
- 17:40Trei uragane se află simultan în Pacific. Fenomenul rar nu s-a mai produs de 11 ani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























