Cândva dispăruți din sălbăticie, acești cai trăiesc acum liber într-un spațiu considerat, pentru mult timp, imposibil de locuit.
Specia adusă experimental în 1998 a supraviețuit și s-a adaptat
Caii lui Przewalski au fost introduși în zona de excludere în anul 1998, în cadrul unui experiment menit să urmărească modul în care fauna se poate adapta într-un teritoriu afectat de radiații.
A quasi 40 anni dal disastro, Chernobyl è un ecosistema unico. Cavalli di Przewalski, lupi e orsi bruni ripopolano la zona di esclusione tra Ucraina e Bielorussia. Senza la presenza umana, la natura ha riconquistato le città fantasma. pic.twitter.com/c1ZfvbPFpY
— LaPresse (@LaPresse_news) April 20, 2026
Originari din Mongolia, unde sunt cunoscuți sub numele de „takhi”, adică „spirit”, acești cai sunt considerați ultima specie de cai cu adevărat sălbatici. Spre deosebire de caii domestici, ei au 33 de perechi de cromozomi, în timp ce caii obișnuiți au 32.
Rezultatul experimentului i-a surprins chiar și pe cercetători: animalele nu doar că au supraviețuit, ci și-au creat o populație stabilă care trăiește liber în zonă, scrie AP.
Zona părăsită de oameni a devenit paradis pentru animale
Explozia din 26 aprilie 1986 de la centrala nucleară din Ucraina a dus la contaminarea unei părți importante a Europei și la evacuarea a zeci de mii de persoane.
Dacă pentru oameni regiunea a rămas nelocuibilă, pentru animale lucrurile au evoluat complet diferit.
În absența activității umane, natura a recucerit rapid teritoriul. Astăzi, în zona de excludere trăiesc lupi, râși, elani, cerbi, urși bruni reveniți după mai bine de un secol și chiar haite de câini sălbăticiți.
Peisajul s-a schimbat radical: clădirile abandonate au fost acoperite de vegetație, fostele drumuri au dispărut sub pădure, iar localitățile sovietice părăsite sunt înghițite treptat de natură.
„Este un mic miracol”
„Faptul că Ucraina are acum o populație de cai care trăiesc liber este un mic miracol. Natura se recuperează relativ repede și eficient.”, spune Denys Vyshnevskyi, cercetător principal în cadrul zonei de excludere.
Imaginile surprinse de camerele ascunse montate în zonă au arătat comportamente neașteptate ale animalelor. Caii folosesc adesea grajdurile ruinate și casele abandonate drept adăpost împotriva intemperiilor sau a insectelor, iar uneori chiar dorm în interiorul acestor clădiri.
Efectele radiațiilor există, dar fauna rezistă
Deși nivelul de radiații rămâne ridicat în anumite zone, cercetătorii nu au raportat mortalități în masă în rândul animalelor.
Totuși, au fost observate efecte subtile. Unele specii de broaște au dezvoltat o pigmentație mai închisă, iar păsările care trăiesc în zonele mai contaminate sunt mai predispuse la apariția cataractei.
Cu toate acestea, ecosistemul continuă să funcționeze și să se extindă.
Noi pericole după invazia din 2022
Zona Cernobîlului a fost afectată din nou după invazia Rusiei din 2022, când regiunea a devenit un coridor militar activ.
În plus, incendiile provocate de lupte sau de drone doborâte au readus în atmosferă particule radioactive.
„Majoritatea incendiilor forestiere sunt cauzate de drone căzute. Uneori trebuie să parcurgem zeci de kilometri pentru a interveni”, spune Oleksandr Polischuk, comandantul unei unități de pompieri din zonă.
În prezent, accesul rămâne strict controlat, cu bariere, sârmă ghimpată și câmpuri minate, iar specialiștii spun că zona va rămâne periculoasă pentru oameni încă multe generații.
Natura a făcut un reset complet
Pentru oamenii de știință, ceea ce se întâmplă la Cernobîl continuă să fie uimitor.
„Acest teritoriu era cândva intens exploatat agricultură, orașe, infrastructură. Acum, natura a făcut, practic, un reset complet”, concluzionează Vyshnevskyi.