Violențe pe străzile din Moscova. Migranți înarmați cu lopeți și bare metalice terorizează un cartier întreg

Haos în Moscova.
Sâmbătă, 25 octombrie, cartierul Prokșino din sud-vestul Moscovei a fost scena unor violențe de proporții. Aproximativ 15 bărbați, identificați de autorități ca muncitori migranți, au pornit prin cartier înarmați cu lopeți și bare metalice, provocând panică printre locatari și șoferi.
Incidentul a avut loc în jurul orei prânzului, iar imaginile surprinse de martori arată indivizi îmbrăcați în negru, cu fețele acoperite, care loveau trecători și spargeau parbrize de mașini.
„Am văzut cum au început să lovească tot ce întâlneau în cale. Țipau într-o limbă pe care n-am înțeles-o”, a declarat un locatar pentru presa locală. Cinci persoane au fost rănite, iar mai multe autoturisme și vitrine au fost distruse. Poliția a intervenit rapid, dispersând grupul. Până în prezent, 11 suspecți au fost reținuți și acuzați de huliganism, iar autoritățile au anunțat că o parte dintre ei riscă deportarea, fiind angajați fără forme legale.
В Москве на россиян напали мигранты с лопатами и дорожными знаками. Есть пострадавшие.
Русские заявляют о криках на «непонятном языке». Ну главное же лезть в другую страну под видом защиты русского языка, а то что в самой России правят балом бородачи никого не волнует. pic.twitter.com/Eu0WSPXrzC
Tensiuni la maxim în Rusia legate de muncitorii migranți
Autoritățile investighează cauzele izbucnirii violențelor, însă incidente similare au fost semnalate și în alte regiuni ale Rusiei. Țara depinde din ce în ce mai mult de forța de muncă străină, în special din Asia Centrală — Uzbekistan, Tadjikistan, Kârgâzstan și Turkmenistan. Conform estimărilor oficiale, peste 3,3 milioane de migranți trăiesc în Rusia, majoritatea angajați în construcții și servicii.
Fostul vice-ministru rus al Apărării cere să fie trimis pe front în Ucraina ca să scape de închisoare. A fost prins cu fraudă de 4 miliarde de ruble
Războiul din Ucraina a amplificat presiunile asupra acestora, fiind raportate cazuri în care migranților li s-ar fi cerut să se înroleze în armată pentru a-și păstra permisele de muncă.
„Li se spune: Ați lucrat aici ani de zile, acum e timpul să vă arătați recunoștința. Protejați țara care v-a hrănit. Alegerea e simplă: deportare sau front”, explică expertul în migrație Rakhat Sagynbek, din cadrul organizației Insan-Leilek.
Ministerul Apărării al Ucrainei estimează că peste 3.000 de migranți din Asia Centrală luptă deja în armata rusă, fiind al doilea cel mai numeros contingent străin, după cel nord-coreean.
✅ “Don’t mistake this for London, Paris, or Berlin — this is Moscowabad. Two gangs of savages are settling scores to gain territorial control, while the police watch everything from a distance. And indeed, they are just watching — because of the severe staffing shortage and… pic.twitter.com/qAS8AD8L6m
Frica și indiferența locatarilor
Înregistrările de la fața locului arată un aspect tulburător: în timp ce agresorii traversau străzile, majoritatea trecătorilor și șoferilor și-au continuat drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. O mamă își trage copilul de mână, încercând să-l ferească de atacatori, în timp ce motocicliștii opresc să filmeze scena. Pentru câteva minute, Moscova a părut prinsă între frica instinctivă și resemnarea colectivă, într-un context în care violența cotidiană pare să fie tot mai frecventă.
Între timp, autoritățile continuă ancheta pentru a stabili motivele exacte care au determinat izbucnirea agresiunii și pentru a lua măsuri împotriva celor responsabili.
Putin și-a trimis emisarul special la Washington, să încerce să salveze relațiile cu Trump
Citește și:
- 19:15 - Consilierii PSD resping proiectele de vânzare a unor terenuri din Constanța și Mamaia, inițiate de Virgil Chițac
- 18:56 - Strategia UE pentru energie în 2026. Se schimbă factura la gaze și curent
- 18:46 - Un medic ginecolog din Iași se află în centrul unui scandal după ce a făcut declarații controversate în mediul online despre sarcinile concepute în perioadele de post religios. Cazul a ajuns în atenția Colegiul Medicilor din România, care s-a delimitat pu
- 18:24 - Alertă alimentară. Un mare supermarket retrage de pe piață trei tipuri de arahide contaminate cu aflatoxine
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News












