Polițiștii din Maramureș au primit, în ultimele zile, un val de reclamații privind fapte de violență în familie. Au fost cazuri în care chiar victimele au sunat la 112, dar și situații în care martorii au cerut sprijin din partea autorităților. Un băiat de 16 ani a reclamat că tatăl său îi amenință mama, iar o femeie a sunat la Poliție după ce a constatat că vecina sa, în vârstă de 95 de ani, este bătută de către propriul fiu.
Polițiștii din Maramureș au emis în ultimele zile, șase ordine provizorii de protecție, interzicând unor bărbați să se apropie de rudele pe care le-au agresat.
În Baia Mare, un adolescent de 16 ani a sunat la poliție reclamând că tatăl său provoacă scandal și o amenință pe mama sa.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelantul, pe tatăl acestuia, un bărbat de 59 de ani și pe mama sa de 54 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul și-ar fi amenințat membrii familiei, ar fi provocat scandal și ar fi distrus bunuri din locuința de domiciliu. În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie”, transmit, duminică, oficialii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Tot la Baia Mare, o femeie a sunat la 112 după ce a auzit cum vecina sa, o bătrână în vârstă de 95 de ani, este bătută.
Polițiștii care au intervenit au constatat că bătrâna are urme de violențe pe față și pe brațe, iar agresorul este chiar fiul ei, în vârstă de 45 de ani, care a plecat din casă înainte de sosirea polițiștilor. Bătrâna a fost dusă la spital, iar fiul ei are interdicție temporară de a se apropia de ea.
O altă bătrână a fost bătută, sâmbătă seară, de către propriul fiu în localitatea maramureșeană Bogdan Vodă.
„La data de 06 ianuarie, la ora 19.05, polițiștii au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie de 71 de ani, despre faptul că fiul său de 49 de ani, a agresat-o fizic. La fața locului, polițiștii au identificat persoanele în cauză, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că femeia prezintă leziuni la nivelul membrelor superioare. Întrucât bărbatul prezenta un comportament deviant, a fost transportat la Spitalul Sighetu Marmației. În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie”; informează oficialii Poliției.