Sorin Grindeanu a dezvăluit că tot ce știe despre programul SAFE a aflat pe surse. Revoltat, liderul PSD a declarat că totul se întâmplă în contextul în care este al treilea om în stat.
Sorin Grindeanu: Nu-mi face plăcere să aflu pe surse despre acest program numit SAFE. Eu, ca al treilea om în stat, nu știu nimic despre acest program”
„Nu-mi face plăcere să aflu pe surse despre acest program numit SAFE. Eu, ca președinte al Camerei Deputaților, al treilea om în stat, vă spun că nu știu nimic despre acest program, în afară de 4 miliarde din 16 care merg pentru mobilitate militară și se construiesc autostrăzi. Restul de 12 miliarde nu știm unde merg și sunt bani luați cu împrumut.”, a declarat Sorin Grindeanu.
În scandal a intervenit și Ion Cristoiu, care spune că declarațiile șefului social-democraților au fost trecute foarte ușor cu vederea în spațiul public, chiar dacă reprezintă o dezvăluire care zguduie țara.
„A rămas această suspiciune, dacă nu mă înșel, și cei de la AUR au declarat asta, dar nici pe ei, nici pe jurnaliștii independenți nu i-a luat nimeni în seamă, spunându-se că sunt din opoziție sau independenți. Iată că acum vine cineva de la putere și, în cadrul acestui divorț dintre PSD și Ilie Bolojan”, a declarat analistul Realitatea Plus, Ion Cristoiu.
Șeful ROMARM: „Industria de Apărare nu a fost consultată pentru programul SAFE”
Mai mult decât, șeful ROMARM a declarat că nici măcar industria de apărare nu a fost consultată cu privire la programul SAFE.
„Din păcate, niciuna dintre companiile membre ale Organizației Patronale din Industria de Apărare nu a fost consultată pentru programul SAFE. Noi îl considerăm un program foarte bun, dar dacă nu se consultă cu noi, cu mediul de afaceri autohton, cred că nu va ajunge la rezultatul scontat.”, a transmis șeful ROMARM.
Radu Miruță, declarație halucinantă: „Este pentru prima dată în istorie când sunt publicate pe site-ul ministerului toate aceste proiecte”
Însă, Radu Miruță vine și completează că toate aceste proiecte care fac parte din programul SAFE sunt publicate pe site-ul oficial al Ministerului Apărării și pot fi văzute de toate lumea.
„Eu nu știu ce-l mână pe domnul Grindeanu într-o astfel de declarație. Pot să vă spun că, dintre toate entitățile, Ministerul Apărării are pe website-ul ministerului publicate toate aceste proiecte. Eu cred că e pentru prima dată în istorie — absolut toate, cu sume, cu numere, câte produse, care este suma pentru fiecare.”