Actual· 3 min citire

Misiune contra cronometru în Munții Bucegi. Trei persoane care participau la o competiție au căzut într-o râpă

FOTO: DSU

FOTO: DSU

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 mai 2026, 11:13

Misiune contra cronometru în Munții Bucegi. Autoritățile intrevin sâmbătă pentru salvarea a trei persoane care au alunecat pe porțiuni acoperite cu gheață și au căzut în zone cu relief accidentat, în timp ce participau la competiția ”Transilvania 100”.

UPDATE - Toate persoanele au fost asistate de echipele Salvamont, iar intervențiile s-au desfășurat în condiții dificile, generate de vremea nefavorabilă din zona alpină

La acest moment, o singură acțiune de salvare se mai află în desfășurare. Pentru gestionarea acesteia, a fost dislocată o echipa din cadrul Salvamont Râșnov aflată în zona Mălăiești, Salvamont Bran si o echipă de sprijin din cadrul Salvamont Brașov, plecați în sprijin de la sediul central. Echipele continuă împreună operațiunea de evacuare.

Din păcate, condițiile meteo rămân dificile, cu temperaturi scăzute, ceață și porțiuni acoperite de zăpadă și gheață în zona montană superioară, aspecte care îngreunează desfășurarea intervenției.

UPDATE - Salvamont Brașov: Până la acest moment, numărul incidentelor înregistrate a ajuns la 16

Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. 1 caz - urs ieșit în potecă gestionat împreună cu Jandarmeria Montană

UPDATE- Salvamont Braşov: 11 incidente din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, în timpul competiţiei de alergarea montană Transilvania 100

Salvamont Braşov anunţă sâmbătă că au avut loc 11 incidente din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, în timpul competiţiei de alergare montană Transilvania 100, iar treidintre acestea, calificate ca fiind complexe, sunt încă în desfăşurare.

”În ceea ce priveşte evenimentele din această dimineaţă, până la acest moment au fost înregistrate 11 incidente, dintre care trei sunt încă în desfăşurare, acestea necesitând intervenţii mai complexe. Unul dintre cazuri este gestionat în colaborare cu colegii de la Salvamont Bran. La această oră, toate resursele operative disponibile din cadrul Serviciului Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Braşov sunt implicate în teren. Totodată, au fost prealertate şi echipele locale Salvamont din judeţul Braşov, respectiv Salvamont Zărneşti şi Salvamont Poiana Braşov, pentru asigurarea unei capacităţi de răspuns adecvate evoluţiei situaţiei operative”, a transmis Salvamont Braşov.

Incidentele s-au produs în contextul desfăşurării competiţiei sportive de alergare montană. Transilvania 100.

”Din păcate, condiţiile existente în zona montană înaltă sunt dificile, fiind caracterizate de ceaţă, porţiuni extinse acoperite cu zăpadă şi un risc ridicat de alunecare”, precizează salvamontiştii, adăugând că se află în contact permanent cu colegii de la ISU Braşov şi Jandarmeria Montană Braşov, în vederea suplimentării resurselor, dacă situaţia o va impune.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis că în cursul zilei de sâmbătă autoritățile au fost alertate cu privire la producerea unui incident în zona Cabanei Mălăiești - refugiul Țigănești, din Munții Bucegi, unde mai mulți participanți la competiția ”Transilvania 100” au alunecat pe porțiuni acoperite cu gheață și au căzut în zone cu relief accidentat.

Potrivit reprezentanților instituției, echipele de intervenție au reușit recuperarea de pe traseu a cinci persoane, toate conștiente și cooperante, prezentând simptome ușoare de hipotermie. Acestea au fost transportate la Cabana Mălăiești pentru evaluare și monitorizare.

Totodată, în apropierea refugiului Țigănești, într-o râpă, salvatorii au identificat alte trei persoane:

o persoană conștientă, cu multiple traumatisme, pentru care se desfășoară operațiunea de recuperare;

o persoană aflată în hipotermie;

o persoană conștientă, cu fractură de bazin, traumatism cranio-cerebral și fractură la membrul superior drept.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a vizibilității reduse în zonă, de aproximativ 100 -150 de metri, elicopterul SMURD solicitat nu poate interveni aerian în acest moment.

Cu toate acestea, aeronava este pregătită să efectueze misiunea, la momentul la care condițiile meteo vor permite intervenția acesteia.Misiunea de salvare este în dinamică, la fața locului fiind prezente echipe Salvamont Brașov și Jandarmeria Brașov.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Sanatate

Mai multe știri din Actual