Proteste violente în Germania! Sute de oameni revoltați au ieșit în stradă și s-au îmbrâncit cu forțele de ordine în momentul în care partidul de etremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a anunțat că și-a înființat sâmbătă o nouă organizație de tineret, numită Generation Deutschland (Generația Germania, GD).
Peste 800 de participanți au adoptat un statut al tineretului, cu reguli privind rolul și activitatea noii organizații, care va fi legată strâns de AfD, spre deosebire de predecesoarea sa, Junge Alternative (Alternativa Tânără, JA), desființată în primăvară după ce partidul a rupt relațiile cu ea.
Generation Deutschland va primi orice membru al AfD în vârstă de maximum 36 de ani, însă în organizația de tineret pot intra și tineri care nu sunt membri de partid. Copreședinta AfD Alice Weidel a afirmat că organizația va fi un cadru de pregătire pentru partid. Conform politicienei, rolul GD este în primul rând de a furniza tinere talente capabile pentru AfD.
Spitalul universitar din Giessen, unde a avut loc congresul, a tratat mai mulți răniți ușor, care s-au prezentat singuri în timp ce în orașul din landul Hessa din centrul Germaniei se desfășurau proteste împotriva noii formațiuni.
Din cauza blocajelor de pe străzi și a manifestațiilor care au împiedicat accesul celor circa 1000 de participanți așteptați, congresul a început cu o întârziere de două ore. Un grup de circa 30-40 de demonstranți din stradă a încercat și să pătrundă în sala unde se desfășurau lucrările, trecând de barierele poliției, care a ripostat cu un tun cu apă pentru a respinge asaltul.
Poliția a comunicat că au suferit răni ușoare și circa 10-15 agenți din forțele de ordine.