Actual· 1 min citire

Monumentul „eliberatorilor sovietici", demolat după 40 de ani, în Letonia - VIDEO

Sursa foto: Captură video / Twitter

Sursa foto: Captură video / Twitter

Publicat26 aug. 2022, 12:36
SursăRealitatea PLUS

Letonia a demolat monumentul ,,eliberatorilor sovietici" din capitala Riga. Monumentul reprezenta victoria URSS-ului asupra Germaniei în al Doilea Război Mondial, însă pentru letoni era un simbol al ocupației sovietice, care a durat aproape 50 de ani. Imaginile cu prăbușirea turnului de 79 de metri au devenit virale pe internet.

Potrivit autorităților, demolarea a avut loc în conformitate cu legislația țării, care a fost modificată după invazia Ucrainei.

Monumentul a fost ridicat în 1985 pentru a marca cea de-a 40-a aniversare a victoriei sovietice asupra regimului lui Hitler.

După încheierea războiului, statul baltic a făcut parte, forțat, din Uniunea Sovietică până în 1991, motiv pentru care cei mai multi letoni nu vedeau monumentul ca pe un motiv de mândrie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News