Actual· 3 min citire

Mii de țepe cu bilete la concertul Metallica. Printre cei păcăliți se numără și fostul șef ANPC

14 mai 2026, 10:42
Foto: Profimedia

Foto: Profimedia

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET

Concertul susținut de Metallica pe Arena Națională a adus nu doar unul dintre cele mai mari spectacole muzicale organizate vreodată în România, ci și un val de reclamații din partea unor oameni care au descoperit chiar la intrare că biletele cumpărate nu erau valide.

Printre cei care au rămas în afara stadionului s-a aflat și Horia Constantinescu, care a povestit public cum a ajuns să rateze concertul după ce a cumpărat bilete de pe o platformă online.

Șeful Protecției Consumatorilor Constanța a relatat întreaga experiență într-un videoclip publicat pe Facebook, explicând că problema a fost descoperită abia la ultimul punct de verificare.

A trecut de toate filtrele, dar a fost oprit înainte de intrare

Potrivit declarațiilor făcute de Horia Constantinescu, totul părea în regulă până în momentul scanării finale a biletului.

Acesta a spus că a stat la cozi alături de ceilalți participanți și a parcurs întregul traseu de acces până aproape de intrarea efectivă pe stadion.

„Am stat la coadă, am mers la pas și când m-am apropiat de ultimul filtru, am aflat că biletul meu nu era ceea ce trebuie”, a declarat Horia Constantinescu.

Ulterior, acesta a explicat că biletele fuseseră cumpărate de pe o platformă online, iar la verificare s-a constatat că acestea nu puteau fi validate.

„Se întâmplă și la case mai mari. Biletele la concertul celor de la Metallica s-au dovedit a fi o țeapă. Le cumpărasem de pe o pagină de internet aparent ultra-para cunoscută Viagogo”, a mai spus acesta.

Mai mulți spectatori au rămas în afara stadionului

Horia Constantinescu a afirmat că nu a fost singurul aflat într-o astfel de situație.

În apropierea punctelor de acces existau și alte persoane care primiseră aceeași veste după scanarea biletelor.

„Lângă mine mai erau și alții care și-au luat țeapă. Nu mă satisface deloc acest lucru, chiar îmi pare rău. Îmi pare rău că nu-i văd pe cei de la Metallica și îmi pare rău că se întâmplă iată și la case mai mari. Din păcate îi voi vedea în materiale de pe video”, a declarat șeful Protecției Consumatorilor Constanța.

Potrivit relatărilor participanților, organizatorii au confirmat că biletele respective erau false sau invalide, iar accesul pe stadion nu a mai fost permis.

„După o coadă de o oră, ni s-a spus că biletele sunt false”

Cazul relatat de Horia Constantinescu a fost urmat de numeroase alte mesaje publicate online de oameni care susțin că au trecut prin experiențe similare.

Un fan păcălit a povestit pe Facebook cum a aflat la intrare că biletele cumpărate nu sunt valabile.

„Din păcate, nu vedem Metallica azi. După o coadă de 1 oră, am ajuns la porți și ni s-a spus: aceste bilete sunt false. Ne-a întrebat de unde le-am cumpărat. Le-am luat de la cineva de pe Facebook, care mi-a răspuns astăzi și mi-a promis că îmi va returna banii”.

Acesta a precizat că a discutat ulterior cu persoana care i-a vândut biletele prin WhatsApp și că i s-ar fi promis restituirea banilor, fără să existe însă vreo garanție concretă.

În același mesaj, el a susținut că unul dintre jandarmii aflați la intrare i-ar fi spus că numărul persoanelor păcălite a fost foarte mare.

„Un jandarm de la pază mi-a spus că au fost mii de astfel de țepe”, a mai spus Răzvan Grigorescu.

Cerere uriașă pentru concertul Metallica

Concertul susținut de Metallica pe Arena Națională a reprezentat a cincea apariție a trupei în România și unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale anului.

Potrivit organizatorilor, toate biletele disponibile s-au vândut rapid încă de anul trecut, interesul publicului depășind cu mult capacitatea stadionului.

Zecile de mii de persoane prezente la concert au transformat evenimentul într-unul dintre cele mai mari spectacole organizate vreodată în România, însă succesul uriaș al concertului a atras și numeroase tentative de fraudă legate de revânzarea biletelor online.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual