Marco Rubio închide „gurile rele” care îl acuză pe Donald Trump de tulburări cognitive. Ce a declarat la audierea din Congresul SUA

Donald Trumpși Marco Rubio. Foto: Profimedia
Secretarul de stat american Marco Rubio a apărat miercuri, în timpul unei audieri în Congres, capacitățile cognitive ale președintelui Donald Trump, respingând îngrijorările în legătură cu acest subiect,
'Voi spune doar atât: s-ar putea să nu vă placă politicile sale, s-ar putea să nu vă placă deciziile pe care le-a luat, dar vă asigur că acesta nu este un președinte care doarme sau suferă de vreo tulburare cognitivă', a declarat Rubio în fața Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților.
El a fost interogat de reprezentantul democrat Ted Lieu, care a prezentat înregistrări video în care președintele Trump doarme în timpul reuniunilor și a pus sub semnul întrebării capacitățile sale cognitive.
Contre între Rubio și congresmeni
'În loc să organizăm ședințe de cabinet în stil nord-coreean, unde toată lumea îl lingușește pe Trump, vă rog să spuneți lucrurilor pe nume: ceva nu este în regulă cu Trump', a declarat congresmanul Lieu.
'Nici măcar nu știu cum să răspund la asta, doar pot să vă spun că este absurd și ridicol, și nu-mi vine să cred că suntem într-o ședință a Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților în acest moment crucial al politicii externe americane', a replicat secretarul de stat, care este și consilierul pentru securitate națională al președintelui.
Congresmanul a răspuns: 'Continuați să mințiți'.
Rubio a dat asigurări că Trump 'nu doarme la propriu, lucrează zi și noapte, ore întregi, în fiecare zi, într-un ritm inuman'.
Starea de sănătate a președintelui american, care va împlini 80 de ani pe 14 iunie, nu generează același nivel de îngrijorare în rândul opiniei publice cum s-a întâmplat în cazul fostului președinte democrat Joe Biden la sfârșitul mandatului său, când acesta cădea frecvent și avea stări de confuzie.
Americanii, sceptici în legătură cu starea de sănătate a lui Trump
Cu toate acestea, mulți americani se îndoiesc de capacitățile lui Donald Trump. Într-un sondaj recent Washington Post/ABC News/Ipsos, 59% dintre respondenți consideră că Donald Trump nu are capacitatea mentală pentru a conduce țara, iar 55% cred că nu are sănătatea fizica necesară.
Ultimul raport medical al liderului republican, publicat vinerea trecută, afirmă că acesta este 'încă într-o stare de sănătate excelentă'.
Donald Trump este cel mai în vârstă președinte care a fost învestit în funcție în Statele Unite.
Citește și:
- 21:59 - Anca Alexandrescu lansează un atac devastator: „Digi24 ia 196 de milioane din SAFE, iar CNA face obsesie cu Realitatea”
- 21:55 - Generalii Gheorghiță Vlad și Iulian Berdilă cer să iasă la pensie după ce au fost puși sub acuzare de DNA
- 21:15 - ANRE retrage pentru prima dată licența unui furnizor de energie, acuzat că a atras clienți cu forța
- 20:56 - Luis Lazarus, atac dur la Ursula von der Leyen, în apărarea fermierilor români: „Devenim un fel de no man’s land
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














