Liana Arsenie a reproșat judecătoarei Panioglu că a apelat la criterii morale, în timp ce aceasta ar fi încălcat legea în mod repetat.
„Un alt judecător care a atacat și atacă constant Curtea de Apel București este Panioglu Daniela. În timp ce invocă exigențe morale ridicate, persoana în cauză, Panioglu, a lansat în spațiul public acuzații care nu rezistă verificării factuale, contribuind la o atmosferă de suspiciune nejustificată.
O să prezentăm factorul declanșator al conflictului. Deși la data de 15 iunie 2011 – și avem aici contractul de vânzare-cumpărare, datele sunt anonimizate – doamna judecătoare a dobândit dreptul de proprietate asupra unui apartament cu trei camere în București, în suprafață de 149,16 mp.
Deși a dobândit acest drept de proprietate în 2011, până în anul 2015 a continuat să deconteze o chirie substanțială de la stat, declarând în fals că nu deține o locuință în proprietate, inducând în eroare conducerea instanței timp de patru ani. În momentul în care conducerea Curții de Apel a aflat despre realitatea locativă și a sistat plata chiriei, judecătoarea Panioglu a acționat pe toate căile pentru a-și perpetua o stare ilicită.
Conduita sa ilicită nu este doar una de însușire veroasă din banul public, ci îmbracă și forma violenței fizice în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În acest caz, evidențiem decizia Înaltei Curți numărul 5 din 29 ianuarie 2018, care a stabilit răspunderea sa disciplinară pentru agresiuni fizice și verbale asupra colegului de complet.
Astfel, aceasta, în contextul deliberării și pronunțării unei soluții, l-a lovit în cap cu dosarul pe judecător, țipând și urlând. Contrar susținerilor acesteia că ar fi fost eliminată din așa-zise rațiuni de incoruptibilitate, imposibilitatea de a continua desfășurarea activității în materie penală s-a datorat refuzului judecătorilor secției de a face complet cu aceasta.
Dată fiind agresivitatea verbală și fizică manifestată în mod constant atât față de colegi, avocați, procurori și justițiabili, avem aici un tabel care se află la dosarul disciplinar. Este un număr de 23, nu vreau să arăt numele colegilor pentru protecția datelor. Sunt 22 de rubrici, un singur judecător și-a manifestat opțiunea de a intra cu doamna judecător, după cred un an de zile, și acest judecător a renunțat.
Redăm câteva înregistrări din sala de judecată și să vă gândiți dumneavoastră dacă, fiind de cealaltă parte a barei, ați dori să fiți într-o astfel de sală de judecată”, a spus Arsenie.
Șefa CAB a difuzat o înregistrare pe care o consideră provenită din sala de judecată unde prezida judecătoarea Panioglu, în care aceasta se aude strigând la un avocat: