Actual· 2 min citire

VIDEO | La un pas de tragedie, în Vaslui. Copil salvat de la înec de un tată-erou

Sursa foto: Arhivă

Sursa foto: Arhivă

Publicat11 sept. 2021, 12:23
Actualizat11 sept. 2021, 12:25
SursăRealitatea PLUS

Un copil de 8 ani, din Vaslui, a fost salvat de la înec în ultima clipă. Băiatul căuta o minge pierdută în zona unui bazin abandonat când s-a dezechilibrat și a căzut în apa adâncă de doi metri.

Copilul s-a panicat când și-a dat seama că nu mai poate ieși din bazin și a început să țipe. A fost auzit de câțiva părinți care își însoțeau copiii la antrenamentele de pe terenul alăturat. Unul dintre ei nu a stat pe gânduri, a sărit în apă și l-a scos pe copil.

,,M-am aruncat după el. Era panicat, înghițise multă apă. A sunat cineva la ambulanță, a venit cât de repede a putut, copilul este bine’’, a precizat tatăl-erou.

,,Copilul este bine, nu avea apă în plămâni, a fost scos la timp din apă. Acum e în afara oricărui pericol, însă a fost transportat la spital pentru mai multe investigații”, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Vaslui.

Salvatorul copilului spune că primăria trebuie să ia măsuri pentru ca astfel de incidente să nu se mai întâmple.

,,Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că am putut să intervin și să-l salvez. Era deasupra, întors cu fața în jos și plutea cu capul în apă. Am sărit la timp și, când l-am scos din apă, l-am apăsat puternic de burtă și a eliminat toată apa înghițită. Mă bucur că am fost prin preajmă și că Dumnezeu mi-a dat tăria să intervin. Am și eu un copil acasă și nu vreau să-mi imaginez ce ar fi putut să se întâmple. Primăria trebuie să ia măsuri pentru ca astfel de incidente să nu se mai întâmple”, a declarat salvatorul.

Ștrandul din Vaslui a fost închis în 2014, în urma unei tragedii: un tânăr de 14 ani s-a înecat, iar cercetările ulterioare au scos la iveală un lanț de nereguli, cea mai gravă fiind aceea că ștrandul funcționa fără a avea angajați sau colaboratori ca salvatori acvatici.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News