Google adoptă o conexiune securizată pentru mesageria sa Gmail

Friday, 21 March 2014, 14:17, Sursă: Mediafax

Grupul american Google a anunţat că a adoptat începând de joi o conexiune securizată pentru serviciul său de mesagerie electronică, Gmail, pentru a proteja viaţa privată a utilizatorilor săi, în plin scandal cauzat de dezvăluirile despre vastele programe americane de spionaj, informează AFP.

Grupul californian va înzestra Gmail cu o conexiune securizată, HTTPS, atunci când utilizatorul trimite sau îşi citeşte mesajele.

Disponibilă ca o funcţie opţională încă din 2010, această conexiune securizată devine astfel noul mod standard de conexiune, indiferent de dispozitivul utilizat.

Scopul este acela de a face imposibilă lectura mesajului electronic de către altă persoană în afară de utilizatorul contului, au afirmat reprezentanţii grupului Google.

Aceştia au precizat că decizia anunţată a avut efecte imediate.

Decizia luată de Google intervine în contextul tensiunilor dintre sectorul tehnologic şi guvernul american, alimentate de dezvăluirile făcute de Edward Snowden despre programul de supraveghere al agenţiilor de informaţii americane, precum NSA.

Conexiunea securizată prin criptare protejează împotriva intruziunilor externe, dar, dacă insistă, un pirat informatic poate totuşi să îşi atingă scopul, recurgând fie la un program virusat ("malware"), fie înşelând utilizatorul pentru a obţine parola acestuia, au explicat experţii în informatică.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: ȘTIINȚĂ ȘI TEHNOLOGIE