Senatul Statelor Unite a votat miercuri proiectul de lege privind Apărarea Națională (NDAA) pentru anul fiscal 2026, stabilind un buget record de 901 miliarde de dolari. Documentul, adoptat cu o majoritate confortabilă de 77 de voturi la 20, a fost transmis Casei Albe pentru a fi promulgat de președintele Donald Trump, după ce săptămâna trecută primise și votul Camerei Reprezentanților.
Această lege fundamentală, pe care Congresul o adoptă neîntrerupt de peste șase decenii, include o serie de măsuri strategice. Sprijin pentru personal, printr-o creștere salarială de 4% pentru militari. Investiții tehnologice, concretizate prin achiziții masive de echipamente destinate consolidării competitivității în fața Chinei și Rusiei. Siguranța zborului, ărin introducerea unor măsuri noi pentru securitatea elicopterelor militare, urmare a tragicului accident dintre un aparat Black Hawk și un avion de pasageri, soldat cu 67 de victime.
Strategia de apărare pe 2026 reafirmă angajamentele SUA în Europa
Într-o notă distinctă față de direcția recentă a administrației Trump, care a promovat o strategie de securitate considerată mai conciliantă cu Moscova, NDAA 2026 reafirmă angajamentele SUA în Europa. Legea alocă 800 de milioane de dolari pentru Ucraina prin Inițiativa de Asistență pentru Securitate (câte 400 de milioane anual în următorii doi ani), fonduri destinate achiziției de armament de la companii americane.
De asemenea, proiectul consolidează flancul estic prin Inițiativa de Securitate Baltică, oferind 175 de milioane de dolari pentru apărarea Letoniei, Lituaniei și Estoniei. În plan structural, Congresul a impus limite stricte privind prezența militară pe continentul european: numărul trupelor americane nu poate scădea sub pragul de 76.000, iar Comandantul European este obligat prin lege să își mențină și titlul de Comandant Suprem al NATO.
Adoptarea bugetului survine într-un moment de intense negocieri diplomatice, în care Ucraina, SUA și Europa caută încă o poziție comună privind garanțiile de securitate și posibilitatea unei intervenții militare în cazul încălcării unui eventual armistițiu cu Rusia.