Jurnaliștii „Gândul” au descoperit că înainte să înceapă promovările intense la televizor, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu au avut relații de afaceri tocmai cu Paula Herlo, vedetă PROTV, devenită între timp și Președinte Onorific al ONG-ului „Dăruiește Viață”.
Vedetele care și-au pus imaginea în joc pentru Oana Gheorghiu
Cele 3 au fost partenere în cadrul unei firme de consultanță în management, relații publice și comunicare. Mai mult, nu este singura firmă sau asociație în care a acționat Oana Gheorghiu.
Informațiile aflate la discreția publicului și ignorate de presa aservită arată că Oana Gheorghiu, Carmen Uscatu, Bianca Voinescu și Paula Herlo au înființat în anul 2013 societatea CSR Mindset SRL. Actele arată că Gheorghiu, Uscatu și Herlo dețineau fiecare câte 30 la sută din societate. Cea de-a treia persoană avea doar 10 la sută, iar actualul vicepremier juca și rolul de administrator.
CSR Mindset SRL a fost radiată în 2017, punct din care fondatoarele Dăruiește Viață au creat o asociație cu același nume, activă și în prezent. Principalele idei pe care le promovează asociația se aliniază perfect cu narațiunile pe care încearcă să le vândă de obicei reziștii atunci când vor să capteze atenția publicului.
CSR Mindset se prezintă drept o asociație non-profit care reunește oameni pasionați de inovație, educație și implicare civică, dedicați dezvoltării personale, protejării mediului și promovării unui stil de viață bazat pe empatie și responsabilitate socială.
Profitul pe anul 2024 al CSR Mindset a crescut spectaculos, cu 358 la sută față de anul precedent și a atins peste 200.000 de lei. Veniturile totale s-au ridicat la peste 100.000 de euro. Pe pagina asociației se găsește chiar și o secțiune unde oamenii pot face donații, în 3 variante: pachete de 150, 300 și 1.200 de lei. Culmea, în funcție de cât de mare e cotizația, donatorii primesc și beneficii. Printre acestea se numără reduceri semnificative acordate tocmai în librăriile deținute de soroșistul Gabriel Liiceanu, un cunoscut susținător al președintelui Nicușor Dan. De altfel, o bună parte dintre acțiunile desfășurate de CSR Mindset au loc în acele librării.
„Proiectul ăsta inițiat de doamnele Gheorghiu și Uscatu are următoarea semnificație: e vorba de o societate care arată că poate să facă, ceea ce un stat care a abandonat-o, a părăsit-o, nu face.”, a declarat Gabriel Liiceanu.
Pe lângă susținerea lui Gabriel Liiceanu, asociația înființată de mâna dreaptă a lui Bolojan beneficiază de sprijinul celor mai de seamă reprezentanți ai mișcării rezist și apropiați ai USR. Printre aceștia se numără inclusiv Marius Manole și Oana Pellea, actori care nu au avut nicio problemă să se folosească de notorietatea lor ca să strângă susținători pentru gașca condusă de Nicușor Dan și Ilie Bolojan.
Bineînțeles, de la multe dintre evenimentele asociației CSR Mindset și ale Dăruiește Viață nu au putut să lipsească vedetele PROTV, în frunte cu Paula Herlo și Alex Dima. Între timp, în cadrul trustului s-au desfășurat fără probleme ore întregi de emisiuni laudative la adresa Oanei Gheorghiu, a lui Carmen Uscatu și a ONG-ului „Dăruiește Viață”. De altfel, multe dintre ele au fost prezentate chiar de soțul Paulei Herlo, realizatorul TV Cristian Leonte. Împreună, cei doi lucrează la o emisiune în cadrul căreia au fost acordați timpi considerabili de emisie pentru „Dăruiește Viață”.
Propaganda favorabilă ONG-ului s-a desfășurat inclusiv cu ajutorul rezistului Vlad Voiculescu. Acesta a participat la PROTV la o emisiune alături de Carmen Uscatu, partenera Oanei Gheorghiu. În plus, notorietatea celor două a fost crescută și de aparițiile alături de Andreea Esca, de asemenea vedetă a trustului.
ONG-ul mulțumea public PROTV în 2021 pentru susținerea prin „știri, emisiuni și vedete”. De altfel, chiar CEO-ul postului a dat la acea vreme un mesaj.
Inclusiv știrile scrise pe pagina web PROTV despre Oana Gheorghiu, Carmen Uscatu și Paula Herlo arată mai degrabă a propagandă de casă. Potrivit unui articol marcat ca „EXCLUSIV”, ideea înființării unui spital a apărut în 2012, când cele 3 stăteau la un pahar de vin. Inevitabil, articolul, apărut în 2020, se încheia cu detaliile necesare pentru donații către „Dăruiește Viață”. Deloc întâmplător, Oana Gheorghiu a dat primul interviu după instalarea ca vicepremier tot în exclusivitate pentru PROTV.
„Societatea, ca să meargă înainte, e nevoie de un parteneriat. Un parteneriat strâns între oameni, instituții și mediul privat.”, spunea Oana Gheorghiu.
„Niște oameni cu suflet, dar în același timp cunoscuți, cum e Paula Herlo, cum e Alex Dima, cum e Tudor Chirilă, au reușit să promoveze ceea ce noi facem.”, a declarat Carmen Uscatu.
Nu trebuie ignorată nici prezența constantă a cântărețului Tudor Chirilă alături de Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu. La fel ca Oana Pellea sau Marius Manole, rezistul a mers cu fondatoarele „Dăruiește Viață” la mai multe evenimente. Și Chirilă, la rândul său, este una dintre vedetele PROTV și unul dintre susținătorii lui Nicușor Dan.