Caz uluitor în lumea medicală. O femeie cu Alzheimer avansat a început să-și amintească trecutul după o singură doză dintr-o substanță experimentală

Cazul a fost publicat în revista Frontiers in Neuroscience și a stârnit interesul cercetătorilor deoarece pacienta a început să vorbească din nou în fraze coerente și autobiografice, după ani în care comunicarea sa fusese redusă aproape exclusiv la silabe și răspunsuri foarte scurte.

O schimbare neașteptată după aproape un deceniu de boală

Femeia, de origine japonezo-americană, acumulase un istoric de aproximativ zece ani de declin cognitiv și funcțional. În ultimii cinci ani, capacitatea sa de a comunica se degradase sever, iar boala îi afectase profund autonomia.

Pacienta suferea de incontinență urinară cronică, avea dificultăți de mers și de înghițire, manifesta un afect plat și depindea de îngrijitori pentru activitățile de zi cu zi.

În cadrul observației clinice descrise de autori, femeii i-au fost administrate oral 5 grame de ciuperci din tulpina Enigma, care conțineau psilocibină.

Primele ore nu au fost însă lipsite de probleme. Potrivit raportului, pacienta a prezentat agitație, transpirații abundente, suspiciune de hipertermie și o stare prelungită asemănătoare unui somn profund.

Momentul care i-a surprins pe cercetători

La aproximativ 19 ore după administrare a apărut schimbarea care avea să atragă atenția specialiștilor.

Femeia a început să vorbească spontan despre episoade din propria viață, folosind propoziții coerente și informații autobiografice pe care nu le mai exprimase de ani întregi.

Pentru cei care o îngrijeau, transformarea a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât degradarea cognitivă părea să fi eliminat de mult aceste capacități, scrie New York Post.

Recuperarea nu s-a limitat la vorbire

Observațiile consemnate de autori arată că efectele nu s-au rezumat la comunicare.

În zilele și săptămânile care au urmat, pacienta și-a recăpătat temporar controlul urinar, inclusiv pe timpul nopții. De asemenea, a început să se îmbrace singură, să meargă cu mai puțin sprijin și să participe mai activ la interacțiunile sociale.

Cercetătorii au remarcat și îmbunătățiri la nivelul memoriei contextuale. Femeia părea să recunoască persoane, să își amintească vizite și conversații recente și să răspundă emoțional în situații în care înainte rămânea pasivă.

La o lună după administrarea inițială, unele dintre aceste îmbunătățiri erau încă observabile, inclusiv continența urinară.

Ulterior, pacienta a primit o a doua doză, de 3 grame. După această administrare, autorii studiului au observat o expresivitate verbală mai mare, mai mult umor și o mobilitate îmbunătățită.

De ce este important acest caz

Boala Alzheimer în stadiu avansat este asociată în mod obișnuit cu un declin progresiv și ireversibil. În această etapă, pacienții pierd treptat limbajul, autonomia, mobilitatea și capacitatea de a interacționa cu cei din jur.

Din acest motiv, recuperarea unor funcții atât de complexe a atras atenția cercetătorilor.

Autorii subliniază însă că nu există dovezi că neurodegenerarea a fost inversată și nici că boala a fost vindecată. Efectele observate au fost temporare.

Totuși, cazul ridică o întrebare importantă: este posibil ca anumite funcții considerate pierdute să existe încă în creierul afectat de demență, dar să fie inaccesibile în condițiile obișnuite?

Cum acționează psilocibina asupra creierului

Psilocibina este transformată în organism în psilocină, o substanță care influențează în principal receptorii serotoninergici 5-HT2A.

Acești receptori sunt implicați în procese asociate percepției, dispoziției, flexibilității cognitive și conectivității dintre diferite regiuni ale creierului.

Potrivit unor cercetări publicate în Alzheimer's Disease Research, psilocibina este investigată pentru potențialul său de a influența neuroplasticitatea, inflamația și anumite componente cognitive, însă dovezile privind eficiența sa în Alzheimer sunt încă limitate.

Studiile de neuroimagistică au arătat că substanțele psihedelice pot modifica temporar modul în care comunică marile rețele neuronale. Acest fenomen ar putea explica apariția unor episoade în care amintiri, emoții sau capacități aparent pierdute devin din nou accesibile.

Cu toate acestea, cercetătorii precizează că mecanismul exact rămâne necunoscut.

Medicii avertizează: nu este un tratament pentru Alzheimer

În ciuda impactului mediatic al cazului, specialiștii insistă că psilocibina nu reprezintă în prezent un tratament aprobat pentru boala Alzheimer.

Administrarea acestei substanțe în afara unor studii controlate poate implica riscuri importante, inclusiv halucinații intense, panică, dezorientare, creșterea tensiunii arteriale, agitație sau episoade psihotice.

În cazul pacienților cu demență avansată, pericolele pot fi chiar mai mari, deoarece aceștia au dificultăți în a înțelege și controla experiențele generate de astfel de substanțe.

Raportul de caz arată că faza acută prin care a trecut pacienta nu a fost lipsită de complicații, fiind caracterizată de transpirații abundente, agitație și o stare prelungită asemănătoare inconștienței.

Principala limitare a studiului

Autorii atrag atenția că observațiile provin de la un singur pacient.

Nu a existat un grup de control, nu a fost realizată randomizare și nu există posibilitatea de a exclude complet influența altor factori individuali.

În plus, diagnosticul a fost stabilit clinic, iar cercetătorii notează că nu au avut la dispoziție biomarkeri avansați sau investigații neuroimagistice complexe care să elimine complet alte cauze neurodegenerative sau vasculare.

Din acest motiv, concluziile trebuie privite cu prudență și considerate o ipoteză de cercetare care necesită validare prin studii ample și controlate.

O nouă direcție pentru cercetarea demenței

Chiar dacă nu oferă dovada unui tratament, cazul deschide o posibilă direcție de studiu pentru cercetătorii care încearcă să înțeleagă mecanismele demenței avansate.

Oamenii de știință ar putea explora în viitor terapii orientate către rețelele cerebrale, neuroplasticitate și recuperarea temporară a unor funcții reziduale.

Pentru familiile pacienților cu Alzheimer, descoperirea poate reprezenta o sursă de speranță, însă specialiștii insistă că aceasta nu trebuie confundată cu existența unui tratament capabil să oprească, să încetinească sau să inverseze evoluția bolii.

Ceea ce sugerează acest caz este că, în creierul afectat de demență avansată, anumite fragmente de memorie și funcție ar putea continua să existe, chiar dacă medicina nu dispune încă de metodele necesare pentru a le accesa în mod constant.