Actual· 1 min citire

Beatrice Mahler: „Un bebeluș de cinci luni a murit de tuberculoză la Marius Nasta” - Părinții nu ar fi mers la spital de teama virusului

Beatrice Mahler - manager Institutul „Marius Nasta”

Beatrice Mahler - manager Institutul „Marius Nasta”

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 apr. 2021, 01:14

Beatrice Mahler - manager Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta" a spus că un bebeluș în vârstă de cinci luni a murit, joi, din cauza tuberculozei, în acest spital, fiind al doilea caz de deces la un copil infectat cu bacilul Koch în ultima perioadă, la această unitate medicală.

Beatrice Mahler afirmă că părinții nu au mers la spital cu copilul de teama infectării cu covid.

„Azi a fost o zi foarte tristă pentru că un copil de cinci luni, bolnav de tuberculoză, a murit în «Marius Nasta» și este al doilea caz pe care-l avem anul acesta, al doilea copil bolnav de tuberculoză, moare în Institutul «Marius Nasta» și nu suntem singurul spital care are copii internați cu tuberculoză. Este o realitate tristă și dură pentru că copilul face tuberculoză infectat de adultul lângă care trăiește, iar adultul bolnav cu tuberculoză sau simptomatic, dacă nu ajunge la medic, dacă are o simptomatologie care nu îl trimite la medic, de frică poate - de frica infecției COVID, pentru că asta pare să fie cea mai mare frică cu care trăim în ultimul an - ajunge să-și îmbolnăvească propriul copil și să-l piardă”, a declarat Beatrice Mahler, joi seară, la un post TV.

Beatrice Mahler a făcut un apel la populație să se prezinte la medic.

„Să nu amâne consultul la medic, să sune, să găsească calea, drumul către primul cabinet medical pentru a face acel consult minimal într-o primă etapă și apoi consultul medicului specialist", a îndemnat medicul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News