Avertismentul specialiștilor: „Economia funcționează cu frâna de mână trasă. În 2025 vine tăvălugul!”

Economia gâfâie, iar perspectivele nu-s chiar îmbucurătoare. Foto/Profimedia
Analiștii economici trag un semnal de alarmă asupra evoluției slabe a economiei românești pe final de an. Mai mult, perspectivele pentru anul 2025 nu arată nici ele foarte promițător.
Încetinirea semnificativă a economiei trebuie pusă pe seama efectelor inflației, a scăderii puterii de cumpărare a populației și a problemelor majore cu care se confruntă tot mai multe firme, pe fondul scăderii vânzărilor, de la blocaj financiar la scăderea creditului furnizor, a declarat consultantul economic, Adrian Negrescu.
Potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS), produsul intern brut nu s-a modificat în trimestrul trei al acestui an, comparativ cu trimestrul anterior, pe serie ajustată sezonier, în timp ce față de același trimestru din anul 2023, PIB a scăzut cu 0,2%.
"Economia funcționează cu frâna de mână trasă. Datele de la statistică vin să confirme că asistăm la o adevărată stagnare economică, cu multe sectoare unde vânzările scad semnificativ, iar numărul companiilor care se închid crește de la o zi la alta. Încetinirea semnificativă a economiei trebuie pusă pe seama efectelor inflației, a scăderii puterii de cumpărare a populației și a problemelor majore cu care se confruntă tot mai multe firme, pe fondul scăderii vânzărilor, de la blocaj financiar la scăderea creditului furnizor", a menționat Adrian Negrescu.
El a subliniat că, din păcate, producția industrială scade de luni bune, construcțiile înregistrează cel mai ridicat recul de la precedenta criză, agricultura este puternic afectată de secetă, iar comerțul dă primele semne de scădere pe fondul reducerii puterii de cumpărare.
"Nici măcar sectorul IT&C nu mai vine cu o contribuție pozitivă la PIB. Economia gâfâie, iar perspectivele lui 2025 nu arată deloc bine. E un paradox ce se întâmplă în România - am împrumutat aproape 50 de miliarde de euro, deficitul va trece de 27 de miliarde de euro, am alocat mai mulți bani pentru investiții și, cu toate acestea, economia se îndreaptă spre recesiune. E un semn că situația nu e deloc pozitivă și că trebuie luate măsuri", a adăugat consultantul economic.
În opinia sa, în 2025 este "absolut vital să scădem taxele pe muncă, pentru a lăsa mai mulți bani în buzunarele oamenilor". De asemenea, sistemul tichetelor de masă trebuie actualizat la valoarea reală a produselor alimentare, în condițiile în care puterea de cumpărare are o influență decisivă în privința creșterii economice.
"O creștere a taxelor, în 2025, ar însemna un adevărat sepuku economic, cu efecte ample în viața noastră de zi cu zi, mai cu seamă că ar veni pe un fond inflaționist, generat de eliminarea plafonării prețurilor la energie și gaze și de creșterea accizelor la carburanți și alte bunuri esențiale. Dacă ne uităm la puterea de cumpărare, cea care are o influență decisivă în privința creșterii economice, consumul fiind unul dintre principalele motoare, cred că în 2025 va fi absolut vital să scădem taxele pe muncă, pentru a lăsa mai mulți bani în buzunarele oamenilor, și să extindem o serie de facilități fiscale, inclusiv sistemul tichetelor de masă care trebuie actualizat la valoarea reală a produselor alimentare", a mai spus Adrian Negrescu.
El a precizat că "nu vom putea restarta economia decât dacă vom lua măsuri menite să susțină investițiile private, angajările și creșterea salariilor."
"Orice altă măsură administrativă, în sensul creșterii taxelor, va duce economia, din păcate, spre o recesiune din care ne vom reveni cu greu.
Șansa de a păstra taxele la nivelul din prezent ține în primul rând de reforma administrației, de îmbunătățirea colectării taxelor și a impozitelor și de creșterea absorbției fondurilor europene", a menționat consultantul economic.
În cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat recent, Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere la 1,9% estimările privind avansul economiei românești în acest an, de la 2,8% cât prognoza în aprilie.
La București, în luna septembrie, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a modificat în scădere la 2,8%, de la 3,4% anterior, proiecția de creștere economică pentru anul acesta, Produsul Intern Brut urmând să se cifreze la aproape 1.769 miliarde de lei.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























