Actual· 4 min citire

Aurescu, de Ziua NATO în România: România se află sub umbrela de securitate a celei mai puternice Alianțe din istorie

Bogdan Aurescu

Bogdan Aurescu

Scris de Dan Istratie Publicat: 2 apr. 2023, 12:10

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat, în mesajul transmis de Ziua NATO în România, că ”Europa se confruntă cu cea mai gravă criză de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial, iar în fața acestor provocări, apartenența țării noastre la comunitatea de valori euroatlantice este cu atât mai relevantă”.

Ministerul Afacerilor Externe marchează Ziua NATO în România, respectiv 74 de ani de la înființarea NATO, la 4 aprilie 1949. Ziua NATO va fi marcată în mod simbolic prin iluminarea în culoarea albastră a sediului central al MAE duminică, între orele 20:00 și 21:00, arată MAE, într-un comunicat de presă.

”Aniversăm, astăzi, Ziua NATO în România și 74 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington, care a pus bazele Alianței Nord-Atlantice. Europa se confruntă cu cea mai gravă criză de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial, iar în fața acestor provocări, apartenența țării noastre la comunitatea de valori euroatlantice este cu atât mai relevantă. România se află sub umbrela de securitate a celei mai puternice Alianțe din istorie, cu rol determinant în asigurarea suveranității, integrității teritoriale și independenței statelor membre, inclusiv a țării noastre, și în apărarea ordinii internaționale bazate pe reguli. În cei 19 ani de când România a devenit membru al Alianței Nord-Atlantice, diplomația română și-a demonstrat capacitatea de a-și îndeplini obligațiile care îi revin în baza acestui rol fundamental. Contribuim constant și semnificativ la consolidarea poziției României în NATO și la reputația ei de furnizor de securitate și stabilitate”, a afirmat ministrul Bogdan Aurescu.

El a subliniat că România este angajată în onorarea angajamentelor față de aliați și parteneri și susține consolidarea capabilităților noastre militare, în relația transatlantică și în solidaritatea aliată.

”Reacția NATO la războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina demonstrează că principiul apărării colective, «Toți pentru unul și pentru toți», principiu-cheie al Alianței Nord-Atlantice, trece astăzi cu succes testul realității. De la declanșarea conflictului din Ucraina, aliații noștri au transmis, în repetate rânduri, mesajul fără echivoc că Alianța va apăra fiecare centimetru pătrat al teritoriului său. Iar prezența militară aliată în România reprezintă expresia clară și puternică a solidarității și unității de acțiune aliate. Le mulțumesc, și pe această cale, aliaților care au răspuns apelului nostru și al Alianței și au trimis trupe în România, contribuind la îndeplinirea dezideratului comun de apărare a tuturor cetățenilor aliați. Beneficiind de cele mai puternice garanții de securitate, România va continua, în egală măsură, să aibă o contribuție substanțială la apărarea colectivă a spațiului euroatlantic și la consolidarea capabilităților NATO prin implementarea deplină a tuturor deciziilor aliate, în conformitate cu direcțiile prevăzute de noul Concept Strategic al NATO”, a adăugat Aurescu.

Potrivit acestuia, reuniunea ministerială de externe a NATO desfășurată la București la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, care a avut drept temă transversală securitatea în regiunea Mării Negre, a fost ”un succes important al diplomației române și prilej aparte pentru a demonstra, o dată în plus, atașamentul țării noastre pentru valorile euroatlantice”.

”Aceasta a fost și prima întrunire NATO găzduită de un stat aliat de pe Flancul Estic după declanșarea războiului împotriva Ucrainei și a demonstrat rolul major pe care România îl joacă pentru securitatea euroatlantică și pentru securitatea pe Flancul Estic, în această zonă a sudului Flancului Estic, la Marea Neagră, precum și solidaritatea aliată. În cadrul reuniunii de la București, am evaluat alături de omologii mei aliați stadiul implementării deciziilor adoptate la Madrid și am trasat ghidajul politic pentru prioritățile care se vor reflecta în rezultatele Summitului de la Vilnius, din iulie acest an. Prezența miniștrilor de externe ai Ucrainei și Republicii Moldova, alături de cei ai Georgiei și Bosniei și Herțegovinei la această reuniune a arătat, o dată în plus, hotărârea țării noastre de a oferi sprijin partenerilor, în special celor mai vulnerabili, pentru a le consolida reziliența împotriva acțiunilor Rusiei, precum și în ce privește modernizarea sectorului de securitate și apărare. Diplomația română va continua, în același spirit, consecvent și pragmatic, promovarea implementării depline a deciziilor Summitului de la Madrid, pregătirea corespunzătoare a rezultatelor Summitului de la Vilnius din acest an, precum și cooperarea deplină la nivel aliat, așa încât postura de descurajare și apărare la Marea Neagră și pe întreg Flancul Estic să fie consolidată, iar cetățenii noștri să fie apărați pe deplin”, a transmis Bogdan Aurescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News