Se vorbește frecvent despre Deficitul de Atenție Însoțit de Tulburare Hiperkinetica, mai degrabă cunoscut sub denumirea prescurtată de ADHD dar adesea, atunci când vedem acest diagnostic, gândul ne duce la o afecțiune asociată copiilor. Astăzi, când vorbim despre ADHD, ne referim la o diferențiere ușoară dar importantă în funcționarea normală a creierului, care determină pe un copil inteligent să aibă insuccese în plan școlar și să se poarte urât, în ciuda educației excelente primite acasă. (Dr.Christopher Green, Dr. Kit Chee).
Din păcate însă, cel puțin jumătate dintre copiii tratați pentru ADHD vor păstra o parte dintre caracteristicile afecțiunii lor și la vârsta adultă. În 1993 s-a recunoscut oficial ca aceasta afecțiune există și la adulți.
Un adult cu ADHD are o minte agitată - plină de idei, dar greu de ținut în frâu -, dificultăți de învățare specifice, o capacitate redusă de concentrare, neatenție, o memorie slabă pe termen scurt și un comportament hiperactiv-impulsiv, chiar dacă mai atenuat decât în copilărie; mai poate suferi de lipsă de organizare, de preocupări obsesive și de lipsa încrederii în propria persoană, ajungând chiar până la depresie. ADHD afectează la adult abilitățile sociale, controlul impulsurilor precum și receptivitatea la nevoile partenerului. Prin urmare, crește riscul apariției stresului, disfuncțiilor familiale și destrămării relațiilor de orice natură.
Diferența dintre un temperament normal dar dificil și ADHD – un concept de diagnostic atât de larg - nu poate fi ușor de clarificat. Șase din nouă comportamente specifice trebuie să fie prezente pentru a pune diagnosticul de ADHD (DSM IV). În British Medical Journal se vorbește despre faptul că din ce în ce mai mulți experți consideră că se abuzează mai des decât este cazul de diagnosticarea cu ADHD - în special în rândul băieților - astfel că acești copii etichetați ca atare vor primi medicație de care nu au nevoie și care, mai mult, poate fi potențial periculoasă.
Unul dintre motivele care duc la această situație nedorită se pare că ar fi cel financiar. Conflictele de interese cu industria farmaceutică nu sunt în niciun caz de neglijat: se estimează că în Statele Unite se cheltuie anual între 320 și 500 de milioane de dolari pe medicamentele destinate persoanelor inadecvat diagnosticate cu ADHD.
Se afirmă chiar că, dacă Albert Einstein și Steve Jobs s-ar fi născut în acest deceniu, cu siguranță că ei ar fi fost diagnosticați și probabil tratați cu medicamente indicate bolnavilor cu afecțiuni mentale și, în acest caz, lumea ar fi fost văduvită de munca a două genii.
Cercetările recente în domeniul neuroștiințelor cognitive sugerează o conexiune directă între ADHD și creativitate. Atât persoanele care au un tip de gândire creativă cât și persoanele diagnosticate cu ADHD prezintă dificultăți în a-și ține în frâu activitatea cerebrală, milioanele de gânduri creative care le invadează creierul. Totuși, atunci când acest potențial creator este ținut sub control se nasc idei geniale. Dacă o persoană cu ADHD găsește o preocupare de care este cu adevărat pasionată, se implică atât de profund încât poate lăsa în urmă orice posibil competitor. Excesul acesta de energie, rezultat al hiperactivității persoanelor cu ADHD canalizat spre un sport ori o activitate agreată de către aceștia, poate duce la rezultate dintre cele mai încurajatoare. Un bun exemplu ar putea fi cel al lui Michael Phelps, înotătorul cu cele mai multe medalii olimpice de aur din toate timpurile, care a ales sportul pentru a-și consuma în mod eficient energia în exces.
Ar fi interesant de amintit că în top zece persoane diagnosticate cu ADHD regăsim nume importante: Albert Einstein, Steve Jobs, Walt Disney, Michael Jordan, Will Smith, Jim Carrey, Jamie Oliver, etc.
