Papa Francisc, declarație neașteptată după atentatul de la Charlie Hebdo

Papa Francisc a pledat, luni, la întoarcerea de la Manila, pentru "prudenţă" în cazul ironiei, subliniind pentru jurnaliştii prezenţi la bordul avionului său că "suntem fiinţe umane".



Joi, în timpul zborului spre Filipine, Papa Francisc a apărat libertatea de exprimare şi libertatea religioasă, care, în opinia sa, sunt "drepturi fundamentale", apreciind că există "limite" ce trebuie "respectate". El şi-a argumentat poziţia atunci, afirmând, sub forma unei glume, "că, dacă un prieten spune lucruri rele despre mama mea, îi pot da un pumn, este normal. Nu poţi provoca, nu poţi insulta credinţa altora, nu o poţi lua în derâdere".

 Mai multe pe Mediafax

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

2 0
Antoniu-Cătălin Păştin
19 Feb 14:43
Dacă lucrurile ar fi mers pe făgaşul dorit de Dumnezeu, umanitatea şi-ar fi desfăşurat existenţa în termeni exclusiv paradisiaci.
Desăvârşit fiind în toate compartimentele sale fiinţiale, omul ar fi trăit în unire cu Dumnezeu-Creatorul său, şi aceasta ar fi constituit marea axiomă relaţională a vieţii lui. Abea după aceea, celelalte relaţii cu fiinţele şi lucrurile din Cer şi de pe pământ. În esenţa Sa Dumnezeu este Iubire, astfel că, omul pe care l-a făcut „după chipul şi asemănarea Sa” , este şi el tot iubire.
În felul acesta, cel mai important act de viaţă al preconizatei relaţii divino-umane a fost plănuit a fi actul iubirii, act care, derulat corect atât din partea Sa emitentă cât şi pe partea sa respondentă, duce într-un singur punct: la fericire. Şi pentru că Dumnezeu este depozitarul parametrilor pozitivi absoluţi, din acest unghi se poate spune că L-a creat pe om pentru ca acesta să participe alături de, şi împreună cu El, la fericirea absolută.
Iată care ar fi fost starea de spirit a lui Dumnezeu vis-a-vis de om, adică raţiunea divină; iată care ar fi fost starea de spirit a omului vis-a-vis de Dumnezeu, adică spiritualitatea umană; şi iată care ar fi fost starea de spirit comună din cadrul relaţiei reciproce dintre Dumnezeu şi om, adică spiritualitatea divono-umană. Şi aceasta, la nesfârşit! Dar, cursul acestei minuni a durat foarte puţin.
Pus în funcţiune, caracterul uzurpator al diavolului a rodit căderea omului în păcat şi de atunci şi pănă astăzi, întreaga degringoladă din viaţa omului survenită pe cale de consecinţă.
Dacă imediat după creaţie, omului i s-au potrivit cuvintele divine: „umpleţi pămânul şi-l supuneţi”, astăzi civilzaţiei umane i se potrivesc alte cuvinte, formatoare ale unor expresii ca: „criză economică mondială”, „criză demografică mondială”, „criză ecologică planetară”, „pericol de cat
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?