Magistrații, scandalizați de apărarea infractorilor prin LEGE

 
Infractorii, ajutați dinăuntru
Infractorii, ajutați dinăuntru

Reacție dură a asociațiilor de magistrați din România după modificarea codurilor penale. Magistrații susțin într-un comunicat de presă că Guvernul și Parlamentul nu iau măsuri pentru funcționarea instanțelor și parchetelor, dar că blochează anchetele.



Magistrații susțin că, în mare parte, schimbările adoptate la Codurile penale nu au nicio legătură cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională şi nu fac altceva decât să ușureze situația inculpaților, mai ales a celor acuzați de abuz în serviciu.

Procurorii şi judecătorii contestă prevederile referitoare la diminuarea termenelor de prescripție și sporurilor de pedeapsă, dar și anularea unor infracțiuni precum neglijența în serviciu. Magistraţii acuză totodată şi o incoerenţă în actul normativ.

Din analiza modificărilor Codului penal, magistrații din Forumul Judecătorilor din România și Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor au constatat că în mare parte acestea nu au nicio legătură cu deciziile pronunțate de Curtea Constituțională.

Sunt, în schimb, "o schimbare drastică și nejustificată a modului în care legiuitorul înțelege să creioneze politică penală a statului, cu un accent pronunțat spre evitarea tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni și cu o lipsă totală de interes în ceea ce privește interesul general și situația victimelor".

Magistratii subliniaza ca ca nicio decizie a Curtii Constitutionale si nicio modificare obiectiva in ceea ce priveste sistemul de drept penal sau fenomenul infractional la nivel national nu justifica adoptarea unor modificari care duc la atenuarea sau eliminarea raspunderii penale.

Reacția Comisiei Europene după modificarea Codurilor Penale. Mesaj dur pentru România

Magistrații au prezentat o listă cu aceste modificari.

"- Diminuarea sporurilor de pedeapsa si a regulilor de aplicare a acestora in cazul concursului de infractiuni.

- Abrogarea unor infractiuni precum neglijenta in serviciu, forma agravanta de la abuzul in serviciu sau unele forme ale infractiunii de nerespectarea regimului armelor si munitiilor.

- Diminuarea termenelor de prescriptie generala pentru majoritatea infractiunilor si diminuarea termenului la care se implineste prescriptia speciala.

- Eliminarea posibilitatii aplicarii amenzii pe langa pedeapsa inchisorii cand prin infractiunea savarsita s-a urmarit obtinerea unui folos material.

- Limitarea infractiunilor in care acoperirea prejudiciului nu constituie circumstanta atenuanta.

- Introducerea cu titlu de circumstanta atenuanta a unui comportament firesc pentru orice cetatean, respectiv conduita buna inainte de comiterea infractiunii.

- Diminuarea fractiilor de pedeapsa ce trebuie executate pentru dispunerea liberarii conditionate."

Magistratii sunt nemultumiti ca este abrogată forma agravantă a infracțiunii de abuz în serviciu.

"Observăm, totodata, cu ingrijorare, incoerenta din cuprinsul aceluiasi act normativ, in mod vizibil directionata spre usurarea situatiei inculpatilor cercetati pentru anumite infractiuni de serviciu, respectiv pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu", arata cele doua asociatii.

Astfel, in doua articole succesiv, atunci cand este vorba de circumstante atenuante legiuitorul include infractiunea de abuz in serviciu, iar cand este vorba de circumstante agravante o elimina punctual dintre toate infractiunile de serviciu carora li se aplica agravanta.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Sa se termine cu vampirii ,bre !
26 Apr 15:53
Ati putea emigrain Coreea de Nord,acolo ,ați aflat ,in public,au fost omorâte două vrajitoare.Vreti numai psd-isti să omorâti ?E pe placul dv ,daar dna Kovesi umblă creanga ,nu mai dă spectacole pubice si dl Iordache zice ca nici legile nu erau bune.Mai nou parlamentul decide politica penală a statului,asa e pe la noi,sau hastagii?Ce va trebuie să inlăturati cu codul penal adversarii politici,ca societățile moderne rezlovă conflictele sociale prin mijloace civile/plata despăgubirii/,mijloace administrativ/tai din salariul/,sau disciplinare ,omului inacpabil ,dacă nu e magistrat,ii faci vant pe use ,cu un spiț în sapte,fie si mai jos.Deschideti porțile pentru cei care simț de sânge, ,ca tigrii in Africa, care plăcerea de a ucide,inainte de a mânca un pui de căprioară.
Răspunde
0 0
Politicieni,folositi proiecte ,lăsati codul penal,ca il au altii mai destepti ca voi !
26 Apr 15:52
Putea emigra in Coreea de Nord,acolo ,ați aflat ,in public,au fost omorâte două vrajitoare.Vreti numai psd-isti să omorâti ?E pe placul dv ,daar dna Kovesi umblă creanga ,nu mai dă spectacole pubice si dl Iordache zice ca nici legile nu erau bune.Mai nou parlamentul decide politica penală a statului,asa e pe la noi,sau hastagii?Ce va trebuie să inlăturati cu codul penal adversarii politici,ca societățile moderne rezlovă conflictele sociale prin mijloace civile/plata despăgubirii/,mijloace administrativ/tai din salariul/,sau disciplinare ,omului inacpabil ,dacă nu e magistrat,ii faci vant pe use ,cu un spiț în sapte,fie si mai jos.Deschideti porțile pentru cei care simț de sânge, ,ca tigrii in Africa, care plăcerea de a ucide,inainte de a mânca un pui de căprioară.
Răspunde
0 0
Nedelcu Florentina
25 Apr 08:31
Daca Justitia si-ar fi facut treaba pana acum,acesti oameni nu ar mai fi fost in libertate si sa faca ceea ce au facut.Nu va mai aratati siderati si revoltati .
Răspunde
0 0
Judecătorii judeca sau conduc tara,pardon ,opozitia ?Si nu avem ac de cojocele mițoase ?
25 Apr 07:18
E oribil !PSD a dat o lovitură la tâmplă ,mortală.opozitie.Legile aialea ,in special presriptia,se aplică si presedintelui meu ales,în prezent cu imunitate,dar după ce nu va mai fi ,un procuror succesor al pensionarului,nu mai poate relua cercetări pentru fapte prescrise,pe care se presupune ca ar fi fost comise in trecut.Si logica continuă,dacă cineva ii spune presedintelui,bre,suntem salvati,atunci nu se mai lasa santajat de USR et &,si nu mai răspunde la comenzi.Si pe ce sa se mai sprijine opozitia ?Pe programe ?Glumiti ! Era gogorita asta cu Dragnea penal,dar daca e scos dl Dragnea e scos si dl presedinte ,Dragnea merge inainte si presedintele dă inapoi.De aceea,agitați-vă .copii,tineti presiune in oală,nu scăpati santajul,cereti Comisiei de la Venetia ,dar nu spuneti de santaj ,ar fi rusinos pentru ei,că de țară nu vă psaț de mult,poar puterea,doar puterea..
Răspunde
0 0
Vreau o demisie,nu doua ,bre ,cine cere două ?
25 Apr 07:16
E oribil !PSD a dat o lovitură la tâmplă ,mortală.opozitie.Legile aialea ,in special presriptia,se aplică si presedintelui meu ales,în prezent cu imunitate,dar după ce nu va mai fi ,un procuror succesor al pensionarului,nu mai poate relua cercetări pentru fapte prescrise,pe care se presupune ca ar fi fost comise in trecut.Si logica continuă,dacă cineva ii spune presedintelui,bre,suntem salvati,atunci nu se mai lasa santajat de USR et &,si nu mai răspunde la comenzi.Si pe ce sa se mai sprijine opozitia ?Pe programe ?Glumiti ! Era gogorita asta cu Dragnea penal,dar daca e scos dl Dragnea e scos si dl presedinte ,Dragnea merge inainte si presedintele dă inapoi.De aceea,agitați-vă .copii,tineti presiune in oală,nu scăpati santajul,cereti Comisiei de la Venetia ,dar nu spuneti de santaj ,ar fi rusinos pentru ei,că de țară nu vă psaț de mult,poar puterea,doar puterea..
Răspunde
0 0
ioan
25 Apr 02:43
Cu ghilimelele de rigoare la aproape toate frazele !!!! Cum își permit acești magistrați absolvenți pe bune a unor Univesități recunoscute , cu perfecționare la institutul național de magistratură, doctorate pe bune în ale dreptului, etc să-i constrazică pe marii juriști șparlamentari cu studii la PRIVATĂ ( luați ce sens vreți ) la bătrânețe, ei care dacă mai rămâne ceașculescu erau niște umili neica nimeni prin vre-o făbricuță sau cooperativă de mobilă sau un depanator la o cooperativă de depanare electrocasnice !!!! sau șofer de camion cărând moloz ...Atenție meserii de tot respectul dacă sunt practicate cu cinste, dar de la șofer la a modifica codurile penale parcă e prea mult !!! Părerea mea observând ce se petrece ajung la concluzia ca universitățile de stat din Buc, Cluj, Timișoara, la Iași cu gargamel am ceva dubiu, produc numai rebuturi în ale dreptului dacă pot fi puși cu botul pe labe de unii școliți la reputatele Univesități PRIVATE pe bani de la Clisura Dunării, Băltoacele din Moldova de peste Prut, adică rusească, sau la Americana , adevăratele somități în ale dreptului!!! dar numai după ce au ajuns șparlamentari !!! Așa au făcut și comuniștii după 1944 și-au trimis aleșii la niște studii de căcat și i-au făcut juriști în 1 an de zile băgându-i la pușcărie pe vechii magistrați și intelectualitatea ce nu s-a închinat celor de stânga comunistă !!! Nimic nou sub soare !!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?