Cu toate că ştim că trebuie să le mulţumim chinezilor pentru ceai, a fost de fapt o femeie de origine portugheză pe nume Catherine de Braganza care a popularizat băutura în Anglia.
În 1662, Catherine (care a fost fiica regelui portughez Ioan al IV-lea) s-a căsătorit cu regele britanic Charles al II-lea. Catherine a fost aleasă în mod special pentru conexiunile tatălui său - porturile cheie din Tanger şi Bombay - şi bogăţia. În plus faţă de porturi, zestrea lui Catherine a inclus mai multe lăzi de obiecte de lux specifice aristocraţiei portugheze, inclusiv mai multe lăzi de ceai din frunze.
Portugalia, spre deosebire de Marea Britanie, a avut o cale de comerţ directă către China prin Macao, prin care a reuşit să importe cu uşurinţă produsul. Cu toate că britanicii beau ceai şi în acea perioadă, acesta nu era foarte popular şi, din cauza rutelor comerciale, era şi destul de scump.
Cu toate acestea, când Catherine a sosit în Regatul Unit, a continuat să bea ceai în fiecare zi. Curtea regală a adoptat rapid acest obicei, iar ceilalţi membri ai aristocraţiei i-au urmat exemplul.
Era însă un obicei scump. Ceaiul nu numai că era costisitor, era servit doar în ceşti de porţelan, respectând tradiţia chineză. (Portugalia a fost una dintre căile prin care a fost adus porţelan în Europa.)
La un an după sosirea lui Catherine în Marea Britanie, poetul Edmund Waller a scris o poezie în cinstea zilei ei de naştere, în care scria „Venus are mirtul/ Phoebus are laurii săi / Ceaiul le depăşeşte, pe care ea binevoieşte să îl laude”.
Compania East India a crescut cantitatea de ceai pe care o importa şi, odată cu scăderea preţului, băutura a ajuns şi la mase. A fost nevoie de timp, dar în cele din urmă băutura pe bază de plante a fost democratizată pentru toţi britanicii.
La mai mult de 300 de ani de la introducerea lui de către Catherine, se estimează că britanicii consumă în fiecare zi aproximativ 165 de milioane de ceşti de ceai.
Sursă: gustarte.ro
