Ierusalimul revine la o practică antică. Lumea se schimbă radical

 

Ierusalimul revine la practica antică a înmormântărilor subterane. Pentru a rezolva problema numărului redus de locuri de veci, o companie de pompe funebre din Israel a comandat săparea unui tunel într-un munte, în care va fi amenajat un cimitir cu o capacitate de 23.000 de locuri.

Necropola are aspectul unei catacombe antice, însă a fost realizată prin mijloace cât se poate de moderne. Galeriile au fost forate cu freze electrice, iar zidurile au fost realizate din beton, conform Libertatea. Accesul în cimitir se face cu liftul, iar persoanele cu mobilitate limitată vor putea folosi mașinuțe de golf pentru a se deplasa în interiorul necropolei.

VEZI IMAGINI ULUITOARE ÎN GALERIA FOTO!

Revenirea la vremurile când evreii își îngropau morții în grote a fost determinată de lipsa locurilor de veci din Ierusalim. În ultimii patru ani au fost săpate tuneluri care însumează peste 1,5 km, în interiorul unei coline de la marginea orașului sfânt.

Pe 30 octombrie, cimitirul va fi inaugurat oficial însă numai 8.000 de locuri de veci vor fi disponibile, săpăturile continuând până la atingerea capacității de 23.000 de locuri. Catacombele se află sub cel mai mare cimitir evreiesc Givat Shaul, cu 250.000 de morminte, care a ajuns să fie și el supraetajat precum o parcare, mai scrie Libertatea.

 

 

.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?