Actual· 9 min citire

Sfânta Maria, 15 august. Tradiții: ce este INTERZIS de Adormirea Maicii Domnului. Miracolul icoanei

Sfânta Maria, 15 august. Tradiții: ce este INTERZIS de Adormirea Maicii Domnului. Miracolul icoanei

Sfânta Maria, 15 august. Tradiții: ce este INTERZIS de Adormirea Maicii Domnului. Miracolul icoanei

Publicat14 aug. 2018, 14:18
Actualizat16 aug. 2018, 07:45

Sfânta Maria, 15 august. An de an, pe 15 august, creștin-ortodocșii și cei catolici serbează una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creștine, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mare sau Sântămăria Mare.

Sfânta Maria, 15 august. Adormirea Maicii Domnului. Una dintre cele mai mari sărbători creștine din an, Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, este prăznuită în fiecare an la data de 15 august. Popular, Adormirea Maicii Domnului este considerată ziua care desparte lunile călduroase de cele reci. Tot pe 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei, Maica Domnului, Sfânta Maria, fiind ocrotitoarea marinarilor.

Despre Adormirea Maicii Domnului, adica moartea și înălțarea ei cu trupul la Cer, nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiția Bisericii. Aceasta este tratata în scrierile a patru părinți orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului și Sfantul Ioan Damaschin.

Sfânta Maria, 15 august. Adormirea Maicii Domnului. Tot ce trebuie să știi despre ICOANA MAICII DOMNULUI

Maica Domnului ocupă un loc deosebit de important în Biserica Ortodoxă, datorită faptului că ea este cea care L-a născut după trup pe Fiul lui Dumnezeu și totodată "prima ființă umană care a realizat scopul întrupării - îndumnezeirea omului". Ei, care este "mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii", Biserica i-a rezervat un cult de supra- venerare și a proclamat-o încă de timpuriu - la Sinodul III Ecumenic, Efes, 431 - Theotokos, adică "Născătoare de Dumnezeu". Cinstirea excepțională de care s-a bucurat încă din epoca apostolică a făcut și ca icoana sa să ocupe primul loc după cea a Mântuitorului Hristos, scrie crestinortodox.ro.

Reprezentările Maicii Domnului se disting de cele ale tuturor celorlalte categorii de sfinți atât prin diversitatea tipurilor iconografice, cât și prin evlavia cu care sunt cinstite de către credincioși. De asemenea, semnificativ este locul pe care acestea îl ocupă în cadrul programului iconografic al bisericilor ortodoxe: bolta altarului și icoana din partea stângă a ușilor împărătești, capandant al icoanei lui Hristos, pentru a le enumera doar pe cele mai importante.

<p>Sf&acirc;nta Maria, 15 august. Tradiţii - ce e interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului</p>


Sfânta Maria, 15 august. Adormirea Maicii Domnului. Trăsăturile fizice ale Născătoarei de Dumnezeu au fost transmise de-a lungul timpului atât prin intermediul reprezentărilor iconografice, cât și cu ajutorul unor mărturii scrise, de dată târzie însă. Cea mai cunoscută descriere a chipului său îi aparține istoricului bizantin Nichifor Calist (secolul 14), fiind ulterior preluată și de către Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna: "Iar Preasfânta de Dumnezeu Născătoare a fost cu statura mijlocie, deși unii zic a fi fost de trei coți. Fața o avea nici rotundă, nici ascuțită, dar întrucâtva prelungă; chipul îi era de culoarea grâului, cu părul ascuns gălbui; cu ochii vioi și curați având în ei vederi (pupile) gălbui tocmai de culoarea olivelor (măslinelor), cu sprâncenele încovoiate, lungi și puțin negre; nasul ceva cam lung, cu nările mijlocii, iar buzele trandafirii; cu mîinile lungărețe și cu degetele asemenea."

Sfânta Maria, 15 august. Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului, Uspenia sau Sfântă Maria Mare, cum este numit praznicul în popor, este sărbătoarea care prăznuiește Adormirea Sfintei Fecioare Maria, adică mutarea ei din viața aceasta trecătoare, la cea veșnică și neîmbătrânitoare, în Împărăția Fiului ei, scrie crestinortodox.ro.

Sf&acirc;nta Maria, 15 august. Tradiţii - ce e interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului

(Foto: Adormirea Maicii Domnului)

Sfânta Tradiție a Bisericii învață că simțindu-și apropierea sfârșitului vieții ei pământești, Maica Domnului s-a așezat în casa ei din grădina Ghetsimani, pe un pat, așteptând mutarea către Împărăția Fiului ei, Mântuitorul Iisus Hristos. Sfinții Apostoli care erau împrăștiați în toate părțile lumii, cunoscute în vremea aceea, pentru a propovădui Evanghelia Mântuitorului Hristos, au fost aduși în chip minunat pe nori, la Ierusalim, pentru a o prohodi pe Maica Domnului și a-i așeza trupul în mormânt. Dintre Sfinții Apostoli lipsea însă Toma, care a ajuns la Ierusalim după 3 zile, adică tocmai după înmormântarea Maicii Preacurate. Acesta s-a rugat stăruitor să-i fie deschis și lui mormântul, pentru a o vedea încă o dată pe Maica lui Hristos. Milostivindu-se către rugăciunile sale stăruitoare, Sfinții Apostoli au deschis mormântul Maicii Sfinte, însă au văzut că, prin minune, trupul ei fusese mutat împreună cu sufletul ei, către cereștile locașuri, iar mormântul era gol. Au cunoscut din aceasta că Maica Domnului se înălțase pentru a sta în preajma Fiului ei cel mult iubit, Iisus Hristos, în slava Împărăției Sale.

Sfânta Maria, 15 august. Trupul Maicii Domnului nu a suferit stricăciune

Sfânta Fecioară Maria s-a născut cu păcatul strămoșesc și a primit iertare de acest păcat în momentul în care a acceptat să-L nască pe Hristos. Învățătura că ea s-ar fi născut fără păcatul strămoșesc ne face să afirmăm că ea a avut o altă fire decât cea a tuturor oamenilor, scrie crestinortodox.ro. Este o învățătură greșită, pentru că dacă Ea i-a dăruit Cuvântului o altă fire decât cea pe care noi o avem, înseamnă că firea noastră nu a fost îndumnezeită. Sfinții Părinți au afirmat ca Hristos a mântuit ceea ce a asumat, iar ceea ce nu este asumat nu este mântuit.

Sf&acirc;nta Maria, 15 august. Tradiţii - ce e interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului

Așadar, Maica Domnului a murit în virtutea legii omenești. Pentru că a fost un om ca oricare dintre noi, nu a fost ferită nici de moartea noastră. Ca orice om, Maica Domnului a trecut prin moarte, dar nu a rămas în mormânt, ci a fost înălțată la Cer de Fiul Ei, Cel care a biruit moartea. Sfinții Părinți spun că nu se cuvenea ca trupul ei din care S-a întrupat Dumnezeu Cuvântul să rămână în mormânt și să fie dat stricăciunii.

Maica Domnului primește moartea, însă o moarte "dătătoare-de-viață", de vreme ce se mută la viață cerească și veșnică. Așa reiese și din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: "Mutatu-te-ai la viață ceea ce ești Maica Vieții".

Trupul Maicii Domnului nu s-a descompus în mormant. Trupul ei a cunoscut pentru puțin timp despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înțelesul unei putreziri a trupului. Trupul celei care L-a primit pe Dumnezeu a rămas nevătămat în mormânt. Sfântul Andrei Criteanul spune că nestricarea fecioriei Născătoarei de Dumnezeu la Nașterea lui Hristos are drept urmare firească neschimbarea trupului ei în clipa morții: "Nașterea nu s-a supus stricăciunii, iar mormântul nu a primit stricăciunea!".

Sfânta Maria Mare - obiceiuri, tradiții și superstiții

Sfânta Maria, 15 august. Adormirea Maicii Domnului. De Sfânta Maria Mare, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineață, fructe din recolta de struguri și de prune, pentru a fi sfințite de către preoți și împărțite apoi credincioșilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, așezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile acestora vor fi protejate de boli și de necazuri.

Tot în această zi de sărbătoare, de Sfânta Maria Mare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii și să le ajute să nască prunci sănătoși. Tradiția nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că, în dimineața de 15 august, se tămâiază mormintele.

Sfânta Maria, 15 august. Adormirea Maicii Domnului. Din 15 august, se deschide și sezonul nunților, acesta ținând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) și Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiția, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

Ciobanii, în ziua de Sfânta Maria Mare, își coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârșite.

Printre superstițiile legate de Sfânta Maria Mare se regăsesc și cele legate de foc. În multe sate românești, nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile și să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.

Gospodarii vor avea recoltele blestemate și fără roade dacă vor lucra în această zi mare, de Sfânta Maria, iar vitele li se vor îmbolnăvi și gospodăria se va destrăma.

Urarea pe care NU este bine să o faci de Sfânta Marie, pe 15 august

<p>Sf&acirc;nta Maria, 15 august. Tradiţii - ce e interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului</p>

Sărbatoarea de Sfânta Maria se ține mai ales pentru sănătate, căsătorie, naștere ușoară și vindecări. Oamenii merg la biserică și se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un "ursit" bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbații pentru recolte bogate.

Sfânta Maria, 15 august. Adormirea Maicii Domnului. De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să își găsească ursitul trebuie să poarte în sân, de-a lungul întregii zilei, un fir de năprasnic (feriga în unele zone) și să se roage la icoana Maicii Domnului, ținând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.

Sfânta Maria, 15 august. Adormirea Maicii Domnului. Totodată, de Sfânta Maria Mare, fetelor le este interzis să își taie părul și să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede își pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-și visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forța de a vindeca diferite boli.

Sfânta Maria, 15 august. Adormirea Maicii Domnului. Dacă unele obiceiuri se referă strict la femei și la fete, nici bărbații nu sunt ocoliți de păstrarea tradiției de Sfânta Maria. Aceștia, în data de 15, își schimbă pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuți cu pălăria după această dată sunt luați în râs de ceilalți săteni.

Bătrânii satelor transilvănene cred și în zilele noastre că, dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă și călduroasă.

De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucat atragi tristețea Maicii Domnului.

Nu se aprinde focul în sobă. O altă superstiție legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala și ghinionul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual