Imediat după apariția acuzațiilor de plagiat la adresa ministrului Justiției, mai mulți lideri ai Coaliției – în special parlamentari – au cerut public demisia lui Radu Marinescu. Senatorul liberal Daniel Fenechiu a amintit că, în trecut, miniștrii acuzați de plagiat au părăsit funcția și a afirmat că nu se așteaptă ca Marinescu să fie protejat în acest caz.
De cealaltă parte, social-democrații și-au reafirmat sprijinul pentru ministrul Justiției, respingând acuzațiile și susținând că ar fi vorba despre atacuri politice menite să ducă la demiterea acestuia. Radu Marinescu a venit și el cu explicații în scandalul declanșat. În prezent, subiectul generează tensiuni în Coaliție, chiar înaintea primei ședințe din acest an, programată la începutul săptămânii viitoare, când liderii partidelor trebuie să stabilească forma finală a unor reforme importante.
Tensiuni există și în legătură cu acordul Mercosur. Social-democrații au acuzat USR că ar fi votat împotriva intereselor fermierilor români și au criticat-o direct pe ministra de Externe, Oana Țoiu.