UPDATE 13:50 - Putin a fost informat deja despre propunerile SUA privind planul de pace pentru Ucraina, anunță Kremlinul
Emisarul Kremlinului, Kirill Dmitriev, l-a informat deja pe președintele rus Vladimir Putin cu privire la rezultatele negocierilor sale privind o soluționare pașnică în Ucraina, care au avut loc în weekend la Miami, în statul american Florida, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, citat de Reuters
UPDATE 11: 30 - Zelenski dezvăluie ultima versiune a planului american și își prezintă condițiile pentru crearea unei zone demilitarizate în Donbas
Președintele ucrainean a prezentat proiectul unui acord‑cadru de pace în 20 de puncte, negociat cu Washingtonul pentru a pune capăt războiului. Volodimir Zelenski deschide posibilitatea creării unei zone demilitarizate, supravegheate de „forțe internaționale”, în partea din Donbass controlată de Kiev, condiționând retragerea trupelor ucrainene de retragerea armatei ruse.
UPDATE 10:05 - Doi ofițeri de poliție și un civil au fost uciși miercuri într-un atac cu bombă asupra unui vehicul de patrulare rutieră în sudul Moscovei, acesta fiind al doilea atentat din capitala Rusiei în ultimele trei zile, informează EFE.
Incidentul a avut loc pe strada Elețkaia din sudul Moscovei, în apropierea locului unde un general rus a fost ucis săptămâna aceasta în același mod, relatează AFP.
UPDATE 8:00 - O fabrică de cauciuc din Rusia a luat foc, după un presupus atac ucrainean cu dronă
O fabrică de cauciuc sintetic din regiunea Tula, Rusia, a fost atacată și a luat foc în noaptea de 24 decembrie, potrivit locuitorilor din zonă și oficialilor regionali.
Guvernatorul regiunii Tula a confirmat că un atac a provocat un incendiu la „una dintre întreprinderi”, însă nu a identificat unitatea și nu a oferit detalii despre pagube sau eventuale victime.
Sursa atacului nu a fost verificată în mod independent. The Kyiv Independent nu a putut confirma informațiile, iar până în prezent atacul nu a fost revendicat.
UPDATE 7:00 - Structura de protecție de la Cernobîl ar putea să se prăbușească în urma atacurilor rusești, avertizează directorul centralei
Structura de protecție construită deasupra fostei centrale nucleare de la Cernobîl ar putea să se prăbușească în urma unui atac rusesc produs la începutul acestui an, a declarat directorul centralei, Serhii Tarakanov, într-un interviu pentru AFP.
„Nimeni nu poate garanta că instalația de protecție va rămâne în picioare după asta. Aceasta este principala amenințare”, a avertizat Tarakanov.
Reactorul 4 al Centralei Nucleare de la Cernobîl a suferit o topire a miezului în aprilie 1986, ceea ce a dus la închiderea și izolarea sitului.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat pe 5 decembrie că structura de protecție construită pentru a preveni scurgerile de radiații trebuie reparată urgent, după ce un atac cu dronă rusesc produs la începutul anului a avariat structura metalică, lăsând o gaură mare și numeroase perforații mai mici în urma unui incendiu.
Restaurarea completă a structurii de izolare ar putea dura trei până la patru ani, a spus Tarakanov, adăugând că, dacă un alt atac lovește situl înainte de finalizarea reparațiilor, un înveliș interior de protecție s-ar putea prăbuși.
Sarcofagul interior a fost construit în grabă după explozia reactorului din 1986, în încercarea de a limita consecințele topirii miezului.
„Dacă o rachetă sau o dronă îl lovește direct sau chiar cade undeva în apropiere — de exemplu, o rachetă Iskander — Doamne ferește, va provoca un mini-cutremur în zonă”, a spus el.