Unde schimbăm monedele străine? Băncile care "susţin" că ne-ajută

 

Cenţii sau eurocenţii, subdiviziunile monetare cel mai des întâlnite, nu sunt acceptaţi de casele de schimb valutar şi nici de cele mai multe dintre instituţiile bancare care oferă servicii de acest gen.  BCR e una dintre puţinele bănci care, oficial, schimbă monedele de valute, dar numai în limita a 5% din totalul sumei schimbate şi percepe un comision de 6% din contravaloarea monedelor.



La întoarcerea dintr-o călătorie în străinătate, mulţi dintre noi suntem tentaţi să schimbăm mărunţişul rămas prin buzunare la o casă de schimb valutar. Pierdere de vreme! Majoritatea acestora refuză să schimbe monede, iar cele care acceptă percep comisioane uriaşe: 30-50% din contravaloarea monedelor în lei.

La polul opus sunt băncile comerciale. Cele mai multe dintre ele percep comisioane mici la schimbarea monedelor de valute în lei, dar, de cele mai multe ori, refuză tranzacţiile, pe motiv că au deja foarte multe monede.

Legea impune băncilor să accepte monede fără nicio restricţie. Protecţia Consumatorului a aplicat deja amenzi în acest sens, încă există şi bănci mari care refuză monedele sau taxează suplimentar plăţile. Reclamaţiile continuă să curgă, după cum am aflat de la reprezentanţii ANPC.

Băncile justifică această reticenţă prin costurile pe care le implică manipularea şi transportul monedelor, în comparaţie cu cele aferente bancnotelor. Totul vine pe fondul încercărilor de a reduce din cheltuieli, într-un context în care înstituţiile bancare nu mai acordă credite şi nu mai primesc sprijin financiar de la băncile mamă.


Cine acceptă monede şi cine refuză monedele? Dintre primele zece bănci, BCR, BRD, CEC Bank şi Unicredit Ţiriac spun că acceptă orice sume fără condiţii speciale, iar ING spune că nu primeşte monede în nicio situaţie.

Oficialii băncilor afirmă că nu încalcă legea iar reprezentanţii Băncii Naţionale a României spun că nu pot reglementa activitatea de casierie. Ce-i de făcut în această situaţie? Încă o excursie în ţara de unde tocmai ne-am întors!

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
robert
04 Jan 19:35
am 32 de euro numai monede de 1 si de 2 euro
Răspunde
0 0
Alin
24 Apr 14:58
Cumpar monede euro.
Răspunde
0 0
Alin
24 Apr 14:51
Cumpar monede euro.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?