Începând din orele amiezii, nebulozitatea se va accentua treptat în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, unde pe arii din ce în ce mai extinse vor fi averse, izolat descărcări electrice şi condiţii de grindină precum şi cantităţi mai însemnate de apă. Vântul va avea unele intensificări la munte şi în nord-vest.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în depresiuni şi pe litoral şi 24 de grade în sud-est.
În Bucureşti, vreme uşor instabilă sambata. Indeosebi după-amiaza şi seara se vor semnala averse şi descãrcãri electrice. Temperatura maximã va fi de 22...23 de grade
La munte, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Vor fi: 11 grade la Semenic, 12 la Sinaia, 13 la Stana de Vale, 14 la Paltinis, 15 la Predeal. În timpul zilei vor fi unele înnorări şi, pe arii restrânse, cu precădere în Carpaţi Meridionali, vor fi ploi slabe, de scurtă durată. În a doua parte a nopţii, dinspre vest pe arii extinse se vor semnala averse, izolat mai însemnate cantitativ. Izolat vor fi descărcări electrice şi condiţii de grindină. Sâmbătă o vreme instabilă.
Pe arii extinse, îndeosebi ziua, se vor semnala averse, descărcări electrice. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În schimb duminică vremea se va încălzi şi se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Vântul va prezenta intensificări în cursul zilei.
La mare, vremea va fi în general frumoasă.. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în timpul zilei, probabilitatea de ploaie este însă redusă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 19 grade iar temperatura apei mării va fi cuprinsã între 11 şi 14 grade. Sâmbătă vor fi averse în general slabe, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 17 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 11 şi 14 grade. Duminică vremea în ameliorare ca aspect va deveni în general frumoasă şi se va încălzi. Maximele vor fi cuprinse între 17 şi 20 grade.
Prognoza meteo 1 Mai. Cum va fi vremea în Bucureşti, la munte şi la mare
