Victimele Mineriadei din 13-15 iunie 1990 vor primi o indemnizație reparatorie lunară de 5.000 de lei, acces la medicamente gratuite și dreptul de a se pensiona cu cinci ani înainte de vârsta standard. Legea care reglementează aceste beneficii a fost promulgată luni de președintele Nicușor Dan și va intra în vigoare în 2027.
Potrivit actului normativ, indemnizația se va indexa anual, începând cu al doilea an de la acordare, cu rata inflației comunicată de Institutul Național de Statistică pentru anul calendaristic anterior.
Cine este considerat victimă a Mineriadei
Legea îi definește drept victime ale evenimentelor din 13-15 iunie 1990 pe persoanele rănite, arestate sau reținute în acea perioadă, precum și pe urmașii celor care au murit în timpul violențelor de la București.
Beneficii suplimentare pentru victimele Mineriadei
Pe lângă indemnizația lunară, tratamentul medical gratuit și pensionarea anticipată, legea prevede și alte facilități care vor intra în vigoare anul viitor:
loc de veci gratuit
scutire de taxe și impozite pentru o locuință și terenul aferent, pentru un autoturism hycomat sau hidramat și un mototriciclu, aflate în proprietate sau coproprietate cu soțul/soția, precum și scutire de taxe la înmatricularea unui singur autoturism hycomat sau hidramat
transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun
12 călătorii gratuite pe an, dus-întors, la clasa I, cu toate categoriile de trenuri de călători
De aceleași gratuități va beneficia și persoana care are calitatea de însoțitor al unei persoane cu grad de invaliditate sau care, din motive medicale, are nevoie de însoțitor.