Promo· 3 min citire

Caravana România 2019, la Bistrița Năsăud. Distribuție senzațională

Caravana România 2019, la Bistrița Năsăud. Distribuție senzațională

Caravana România 2019, la Bistrița Năsăud. Distribuție senzațională

Publicat16 feb. 2019, 11:42
Actualizat16 feb. 2019, 23:40
SursăREALITATEA TV

Caravana ”România 2019” a poposit, sâmbătă, în Bistrița Năsăud. Pe lângă peisajele de vis și istoria bogată a locului, Bistrița Năsăud se mândrește și cu oamenii care au adus și aduc în continuare renume ținutului, dar și României. Emisiunea poate fi urmărită AICI.

UPDATE: Distribuție senzațională la Romania 2019, cu Cozmin Gușă, sâmbătă seară, la Năsăud:

IPS Andrei - Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitroplit al Clujului, MM și Sălajului

Gavrilă Mureșan - președinte UGIR 1903 Bistrița Năsăud

Gavrilă Țermure - manager Centrul Județean pt Cultură BN

Mircea Romocea - primar Năsăud

Vasile Dâncu

Radu Moldovan - președinte CJ Bistrița-Năsăud

Aurel Tămaș - artist

Octavian Hoandră - realizator Realitatea TV

Marea sportivă Gabriela Szabo vine din Bistrița. Născută în 1975, Gabi Szabo fost desemnată în 1999 cea mai bună atletă a lumii și cea mai bună sportivă a Europei. De trei ori campioană mondială și medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Sydney, la proba de 5.000 de metri, Gabriela Szabo este unul dintre cei mai cunoscuți români din lume.

Imnul românilor a fost compus de un bistrițean. Andrei Mureșanu, autorul poemului ”Deșteaptă te române”, s-a născut aici în anul 1816. În 1990 ”Deșteaptă-te, române!” a devenit imnul de stat al României.

Datorită unui alt bistrițean, imnul s-a auzit și dincolo de Cercul Polar. Ultramaratonistul Tibi Ușeriu, născut în 1973, este singurul om care a câștigat Maratonul 6633 Arctic Ultra, considerat unul dintre cele mai grele concursuri din lume, de trei ori consecutiv.

Potrivit propriilor mărturisiri, Tibi Ușeriu a dus o viață demnă de filmele hollywoodiene. A fost bodyguardul unui politician sârb, apropiat de mafie, a jefuit și a stat nouă ani în închisoare. Odată eliberat, Tibi Ușeriu a vrut să ducă o altfel de viață prin implicarea în proiecte de mediu și sociale.

Un alt bistrițean renumit este sociologul Vasile Dâncu, fost senator PSD și fost vice-priministru și ministru al administrației și dezvoltării regionale în Guvernul Cioloș. Doctor în sociologie, Dâncu are o carieră universitară strălucită. În 2002, a primit Ordinul Steaua României în grad de Cavaler.

Ne întoarcem în timp acum și vorbim despre muza lui Mihai Eminescu. Veronica Micle s-a născut în Năsăud în anul 1850. Poeta a rămas cunoscută în istorie mai mult petru relația tumultoasă pe care a avut-o cu Mihai Eminescu.

”Iarna pe ulita”, Una dintre poeziile copilăriei pentru toti românii, a fost compusă de un bistrițean. George Coșbuc venea pe lume în anul 1866, în satul Hordou. Coșbuc este considerat unul dinter cei mai mari autori ai literaturii române.

Liviu Rebreanu, marele dramaturg român, vine tot din Bistrița Năsăud. Rebreanu s-a născut 1885 la Târlișua. Rebreanu este autorul unor capodopere literare care încă se studiază în școli. Ion, Pădurea spânzuraților, Ciuleandra și Răscoala sunt cele mai cunoscute romane ale sale.

Nu putem să nu vorbim și despre câteva din locurile de poveste din Bistrița Năsăud. Aici sunt 6 peșteri, peste 20 de rezervații naturale și tot aici este și Lacul Colibița, numit și Marea dintre Munți.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Promo