Politica· 2 min citire

Oana Țoiu, mesaj după ce două românce au fost prinse sub dărâmăturile din Germania: „Suntem cu gândul la familiile victimelor”

19 mai 2026, 19:55
Actualizat: 19 mai 2026, 20:02
Oana Țoiu

Oana Țoiu

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea.net

Oana Țoiu a transmis un mesaj oficial după prăbușirea unei clădiri din orașul german Görlitz, incident în urma căruia mai multe persoane ar fi rămas prinse sub dărâmături. Potrivit informațiilor confirmate până în prezent, două femei cu cetățenie română se aflau în imobil în momentul tragediei.

Autoritățile germane desfășoară o operațiune de salvare

Ministrul Afacerilor Externe a precizat că autoritățile din Germania desfășoară o intervenție complexă pentru găsirea posibililor supraviețuitori și pentru salvarea persoanelor blocate sub ruine.

Conform datelor comunicate de oficialii locali, există estimări potrivit cărora trei persoane ar putea fi prinse sub dărâmături.

„Autoritățile germane desfășoară o operațiune dificilă pentru găsirea posibilelor victime”, a transmis Oana Țoiu.

Două românce se aflau în clădire în momentul prăbușirii

Șefa diplomației române a confirmat că două femei cu cetățenie română erau în interiorul clădirii în momentul producerii accidentului.

Totodată, un tânăr român aflat în zonă a scăpat nevătămat, deoarece se afla temporar în afara imobilului în clipa prăbușirii.

Potrivit oficialului român, echipele de intervenție folosesc toate resursele disponibile, inclusiv câini special antrenați pentru depistarea supraviețuitorilor aflați sub dărâmături.

Ambasada României în Germania monitorizează situația

Ministerul Afacerilor Externe al României a anunțat că reprezentanții Ambasadei României în Germania și echipa consulară sunt în contact permanent cu autoritățile germane și cu familiile persoanelor afectate.

„Am discutat cu autoritățile din localitatea Goerlitz şi la acest moment autoritățile germane desfăşoară o operațiune dificilă pentru găsirea posibilelor victime.

Pana acum avem confirmarea că două persoane cu cetățenie română, două femei, se aflau în clădire la momentul prăbuşirii şi autoritățile au echipe la fața locului. Autoritățile estimează trei persoane presupuse a fi prinse sub dărâmături în acest moment.

Desigur, ca în orice situație de acest fel, am întrebat dacă şi cum putem ajuta. Ne-au confirmat alocarea tuturor resurselor necesare, inclusiv echipe cu câini utilitari antrenați pentru detectarea supraviețuitorilor blocați sub dărâmături iar domnul primar Octavian Ursu este prezent pe teren şi alături de cei afectați.

Un tânăr român aflat acolo se afla temporar în afara clădirii la momentul accidentului şi este în afara pericolului.

Echipa ambasadei României în Germania şi echipa consulară sunt în contact cu autoritățile şi cu cei apropiați.

O cercetare privind cauzele prăbuşirii este încă în derulare.

Suntem cu gândul la ele, la familiile lor şi la echipele de salvatori de la fața locului.”, a zis Oana Țoiu, Ministrul Afacerilor Externe al României.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica