Politica· 3 min citire

Keir Starmer și-a anunțat demisia din funcția de premier al Marii Britanii și lider al Partidului Laburist

Keir Starmer

Keir Starmer

Publicat22 iun. 2026, 11:44
Actualizat22 iun. 2026, 12:22

Keir Starmer a anunțat luni că demisionează din funcția de prim-ministru al Marii Britanii și lider al Partidului Laburist, într-un discurs ținut în fața reședinței de pe Downing Street în care a făcut un bilanț al mandatului său la conducerea formațiunii de centru-stânga.

Înainte de a-și anunța decizia, Starmer a declarat că a preluat un partid „falimentat politic, financiar și moral”, precizând că i s-a spus „în repetate rânduri” că laburiștii „sunt terminați”. „Am demonstrat că acei oameni greșeau”, a subliniat el.

Starmer a demisionat din funcția de premier al Marii Britanii

Printre realizările mandatului său, liderul demisionar a enumerat eliminarea antisemitismului din partid, precum și „restabilirea încrederii în economie, apărare și securitate națională”.

Starmer a recunoscut că partidul și-a pus întrebarea dacă el este cel mai potrivit să conducă laburiștii în următoarele alegeri generale. „Am auzit răspunsul partidului meu la această întrebare și îl accept cu demnitate”, a afirmat el.

„Fiecare decizie pe care am luat-o a avut ca scop să pun pe primul loc țara pe care o iubesc”, a mai spus Starmer, înainte de a anunța oficial: „Îmi depun mandatul de lider al Partidului Laburist.”

Starmer este al șaptelea premier britanic care părăsește funcția în ultimul deceniu.

Starmer i-a transmis Regelui Charles în această dimineață că va demisiona

Starmer spune că i-a a vorbit la telefon cu Regele în această dimineață pentru a-l informa că va demisiona.

El a solicitat Comitetului Executiv Național al Partidului Laburist să stabilească un calendar în care nominalizările pentru conducerea partidului să înceapă pe 9 iulie și să fie finalizate înainte de vacanța parlamentară de vară.

Acest lucru înseamnă că un nou lider va fi instalat înainte ca parlamentul să revină în sesiune în septembrie, conform BBC.

Până atunci, el va rămâne în funcție ca prim-ministru, conform declarației lui Starmer.

Starmer își arată sprijinul față de viitorul premier

Keir Starmer spune că va face tot ce îi stă în putință pentru a asigura o predare ordonată a puterii și îi va acorda succesorului său tot sprijinul.

„Ei știu că moștenesc o Britanie mai puternică și mai echitabilă decât în urmă cu doi ani”, a declarat Starmer.

Starmer le mulțumește prietenilor și colegilor care i-au fost alături timp de șase ani, precum și personalului din Downing Street și „extraordinarei funcții publice” de premier al Marii Britanii.

Andy Burnham, favorit să preia scaunul de premier al Marii Britanii

Rivalul său din partid, Andy Burnham, a obținut vineri un rezultat important: victoria în alegerile parțiale din circumscripția Makerfield, care îi deschide ușa Camerei Comunelor.

Primarul regiunii Greater Manchester și-a consolidat astfel influența în partid, iar în discursul de după alegeri a promis o nouă direcție pentru Marea Britanie, fără a lansa, deocamdată, o provocare oficială la adresa liderului laburist.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica