Eduard Koler (deputat AUR): „Patru ani de atac împotriva antreprenorilor români”

Eduard Koler (deputat AUR)
„Astăzi, în Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci, am votat eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, una dintre cele mai stupide și mai nocive măsuri fiscale adoptate în ultimii ani.
Această măsură nu a fost impusă de Fondul Monetar Internațional. Nu a fost cerută de mediul de afaceri.
A fost introdusă, votată și apărată de coaliția PSD–PNL–UDMR.
Aceiași oameni care ani la rând au ținut discursuri despre susținerea antreprenorilor, despre dezvoltarea economiei și despre investiții au decis că un angajator trebuie să plătească taxe și contribuții ca pentru opt ore chiar și atunci când un om lucra patru ore.
Numai un politician care nu a condus niciodată o afacere poate considera că este normal să taxezi munca pe care nimeni nu a prestat-o și venitul pe care nimeni nu l-a încasat.
Ani de zile, antreprenorii români au fost tratați ca niște bancomate ale statului.
De fiecare dată când guvernele PSD, PNL și UDMR aveau nevoie de bani pentru clientela de partid, pentru agenții inutile, pentru sinecuri și pentru aparatul bugetar supradimensionat, soluția era aceeași: încă o taxă, încă o contribuție, încă o povară pusă pe umerii celor care muncesc și produc.
Rezultatul l-am văzut cu toții.
Mii de afaceri au fost lovite de costuri suplimentare, sute de mii de contracte part-time au dispărut, iar piața muncii a devenit mai rigidă și mai puțin competitivă.
Astăzi, aceeași clasă politică încearcă să repare ceea ce a stricat în 2022. Este bine că o face. Dar acest lucru nu șterge adevărul.
PSD, PNL și UDMR au petrecut ani întregi sufocând economia românească prin taxe, contribuții și reglementări.
Au tratat antreprenorul ca pe un suspect și mediul privat ca pe o vacă de muls pentru a finanța un stat din ce în ce mai gras și mai ineficient.
Nu poți să distrugi și apoi să pretinzi că salvezi.
Nu poți să lovești în firme ani la rând și apoi să ceri aplauze pentru că renunți la una dintre măsurile pe care tot tu ai introdus-o.
Adevărul este că mediul antreprenorial românesc nu s-a dezvoltat datorită PSD, PNL și UDMR, ci în ciuda lor.
Iar dacă România va avea vreodată o economie puternică, aceasta se va construi pe libertate economică, fiscalitate redusă și respect pentru cei care creează locuri de muncă, nu pe birurile și experimentele fiscale ale unei clase politice care confundă permanent dezvoltarea cu supraimpozitarea”, a declarat Eduard Koler, deputat AUR, membru al Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026
Citește și:
- 19:40 - Ramona Bruynseels (deputat AUR): „Astăzi am făcut primul pas pentru îndreptarea unei mari inechități. Proiectul pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time va fi votat în Parlament”
- 19:11 - Lucian Mușat (deputat AUR): „Revenim la taxarea corectă a contractelor part-time. Este o reparație necesară pentru sute de mii de angajați și antreprenori. Așteptăm votul din plenul Camerei Deputaților pentru a face dreptate”
- 18:12 - George Simion, despre suprataxarea contractelor part-time: „Așteptăm și votul din plen pentru a face DREPTATE”
- 17:20 - „Cât mai repede posibil!” Mesajul transmis de PSD în pline negocieri pentru viitorul Guvern. Ce spun social democrații despre Eugen Tomac
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














