Aici este întreaga problemă. Aveam capacitate. Aveam oameni. Aveam nevoie. Aveam și acces la finanțare. Și totuși, nu am făcut nimic.
Decizia Adunării Creditorilor din 6 aprilie nu este decât punctul final al unei lungi serii de ezitări și refuzuri. Falimentul înseamnă oprirea activității, lichidarea companiei și trimiterea acasă a sute de oameni. Pentru ei, nu este o procedură juridică. Este sfârșitul unei stabilități construite în ani.
Statul nu poate invoca lipsa de control. Este acționar majoritar. A avut toate instrumentele necesare pentru a interveni. Nu a făcut-o.
Și nu vorbim despre o unitate industrială oarecare. Vorbim despre o infrastructură strategică, într-un context în care securitatea la Marea Neagră este o realitate, nu un scenariu. România are nevoie de flotă modernă, de mentenanță, de capacitate de producție navală.
Toate acestea puteau fi legate într-un program coerent: comenzi multianuale pentru Marina Română, extinderea producției pentru alte state NATO, utilizarea fondurilor europene pentru dezvoltare industrială.
În loc de asta, alegem varianta cea mai simplă și cea mai costisitoare pe termen lung: cumpărăm. Cumpărăm nave, în timp ce închidem șantiere. Cumpărăm tehnologie, în timp ce pierdem specialiști. Cumpărăm din exterior, în timp ce distrugem capacități interne. Aceasta nu mai este doar o eroare economică. Este o decizie strategică greșită.
Guvernarea PSD-PNL-USR-UDMR nu poate spune că nu a știut. A știut. A avut toate datele. A ales, însă, să nu facă nimic. Iar rezultatul este acum vizibil: România pierde nu doar locuri de muncă, ci și capacitatea de a produce pentru ea însăși.
În contrast, programul AUR propune explicit reindustrializarea României, nu ca slogan, ci ca direcție concretă de guvernare. Asta înseamnă utilizarea capacităților existente, relansarea comenzilor de stat către industria românească și crearea unui lanț economic intern care să păstreze valoarea aici, nu să o exporte sub formă de dependență.
Înseamnă exact ceea ce nu s-a făcut la Mangalia: să legi nevoia statului de capacitatea proprie de producție.
Pentru că oamenii care pleacă astăzi din șantiere nu sunt o problemă socială, ci o resursă strategică pierdută. Iar un stat care își pierde specialiștii și infrastructura nu mai poate vorbi despre dezvoltare, ci doar despre supraviețuire.
Reindustrializarea nu este opțională. Este singura cale prin care România poate redeveni relevantă economic și strategic. România nu duce lipsă de resurse. România nu duce lipsă de oameni. România duce lipsă de decizie”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026
