Politica· 3 min citire

Coaliția, nehotărâtă în privința candidatului comun la Capitală. Burduja: Important este să existe o schimbare. Din 10 iunie Nicușor Dan se va întoarce la catedră

Sebastian Burduja

Sebastian Burduja

Publicat11 mar. 2024, 22:51
Actualizat11 mar. 2024, 23:15

Președintele PNL București Sebastian Burduja a afirmat, luni seara, că ideea unei candidaturi comune PSD-PNL este să genereze o schimbare la Primăria Capitalei. ”Sunt convins că din 10 iunie domnul Nicușor Dan se va întoarce la catedra de matematică de la Institut. Acolo are competențe specifice, în Primăria Generală, ca primar general, dânsul n-a demonstrat nimic”, a afirmat Burduja.

Întrebat dacă ne îndreptăm spre o candidatură a sa susținută de PSD și PNL la Primăria Capitalei, Burduja a răspuns:
 “Important este să existe o schimbare la nivelul Primăriei Generale. Eu n-am vânat niciodată funcții, nici nu m-am dat înapoi de la bătălii. (…) E clar că Bucureștiul nu mai poate continua așa. Orașul se face praf în fiecare zi, fenomenul drogurilor a scăpat de sub control, parcurile sunt vraiște, străzile sunt vraiște, apă caldă și căldură nu există pentru sute de mii de bucureșteni. Deci asta este ideea unei candidaturi comune pe care cele două partide mari, mature, care au guvernat bine România într-un context foarte dificil, asta este ideea unei candidaturi comune, să genereze această schimbare în Primăria Generală. Sunt convins că din 10 iunie domnul Nicușor Dan se va întoarce la catedra de matematică de la Institut. Acolo are competențe specifice, în Primăria Generală, ca primar general, dânsul n-a demonstrat nimic. Din păcate, pentru că noi ne-am dorit această schimbare în bine a orașului. După patru ani, orașul arată mai rău ca oricând”.

Coaliția, în focul negocierilor. Romașcanu: PSD și PNL analizează varianta să meargă cu candidați separați la Capitală. Când se va lua decizia finală

El a mai fost întrebat, de asemenea, despre faptul că majoritatea PNL-USR din Consiliul General a funcționat cu un primar ineficient. 
 
”De când am preluat filiala București, acum două luni de zile, trei luni de zile, am făcut o evaluare a domnului Nicușor Dan și știți bine că i-am retras oficial sprijinul și nu există nicio majoritate. De altfel, nici bugetul nu trece pentru că domnul Nicușor Dan vrea să-i lase pe bucureșteni de tot fără apă caldă și căldură și mai nou și fără transport public și n-a bugetat subvențiile. Deci un miliard de lei lipsește din buget și nici nu-i va trece până când nu ne va spune cum face rost de acel miliard, eventual poate taie din cele peste 800 de milioane de lei în plus pe care le-a adus spre Bunuri și servicii. O țară întreagă face economii la cheltuieli de bunuri și servicii, la Primăria Generală în an electoral cresc cheltuielile cu Bunuri și servicii cu peste 800 de milioane de lei. Deci i-am dat soluția, trebuie doar să și-o asume și să vină în fața Consiliului să-și treacă bugetul. Dânsul are alte preocupări, face sondaje, le prezintă, rezolvă subiectele de la simularea la matematică. E clar că nu are legătură cu agenda cetățeanului, din păcate. Noi i-am dat, într-adevăr, aveți mare dreptate, i-am dat trei ani și jumătate să demonstreze ceva. Am tot sperat că se va întâmpla lucrul acesta. Nu s-a întâmplat și e onest din partea noastră să venim în fața bucureștenilor, să ne cerem scuze că am greșit. E adevărat, în 2020 cred că orașul trebuia să se schimbe, nu se putea continua nici cu administrația anterioară. Am încercat altceva. Din păcate a fost o mare dezamăgire”, a arătat președintele PNL București, la un post TV.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica