Politica· 2 min citire

Alexandru Rogobete: ”Domnule Bolojan, opriți-vă! România nu este sat fără câini. Oamenii acestei țări merită mai mult decât spectacol politic”

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 iun. 2026, 20:32

Alexandru Rogobete, deputat PSD și fost ministru al Sănătății, a lansat vineri un val de critici dure la adresa lui Ilie Bolojan, care a blocat negocierile privind desemnarea unui nou premier și a facut apel la responsabilitate și la accelerarea procesului decizional, afirmând că România traversează o perioadă de blocaj instituțional și de instabilitate politică.

”Țara merge din inerție”

”Au trecut aproape două luni de când România nu are un guvern cu puteri depline. Aproape două luni de când țara merge din inerție, iar direcția este dată mai degrabă de percepții construite în social media decât de decizii asumate. S-au investit milioane de euro în manipulare, în imagine și în influențarea opiniei publice. Cine a plătit și de ce, nu este treaba mea să stabilesc. Dar că aceste interese există, este evident.

Au trecut aproape două luni de când responsabilitatea pentru țară și pentru oameni a fost înlocuită de calcule politice, negocieri fără sfârșit și orgolii.

Astăzi, în timp ce noi ne certăm, facem ședințe peste ședințe, Birouri Politice Naționale și Consilii Politice, sunt oameni care nu au ce pune pe masă. Sunt părinți care nu știu cu ce își vor hrăni copiii în această seară. Despre ei ar trebui să fie politica. Despre ei ar trebui să fie guvernarea”, a scris Alexandru Rogobete pe Facebook.

”Am ajuns în punctul în care România pare tranzacționată între grupuri de interese”

Social-democratul a subliniat că ”am ajuns în punctul în care România pare tranzacționată între grupuri de interese. Am ajuns în punctul în care prea mulți încearcă să conducă țara prin Facebook, prin TikTok și prin campanii plătite, nu prin responsabilitate și respect față de cetățeni.

Potrivit lui, ”miza nu este funcția de prim-ministru. Miza nu este funcția de ministru. Miza este România. Iar dacă adevărata miză este alta, nu este rolul meu să o descopăr. Rolul meu este să spun că această țară nu mai poate fi ținută pe loc”.

”Domnule Bolojan, opriți-vă!”

Mai mult, deputatul PSD i-a cerut lui Ilie Bolojan să se oprească din spectacolul politic și să pună România și românii pe primul loc.

”Domnule Bolojan, opriți-vă! România nu este sat fără câini. Oamenii acestei țări merită mai mult decât spectacol politic și negocieri interminabile.

M-am săturat să văd cum se calculează fiecare funcție, fiecare avantaj și fiecare compromis, în timp ce oamenii își calculează ultimii bani pentru pâine. Nu mai negociați doar cu ambasadele și prin birouri închise. Priviți-i în ochi pe cei care nu mai știu încotro s-o ia, pe cei care și-au pierdut speranța și care așteaptă de la noi nu explicații, ci decizii.

Opriți această degradare. Puneți România și românii pe primul loc. Mâine poate fi deja prea târziu”, a conchis Rogobete.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica