Locale· 1 min citire

Incident șocant în Băile Felix. Două fetiţe de 9 și 11 ani s-au electrocutat într-un ştrand

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 iun. 2026, 21:31

Două fetițe, în vârstă de 9 și 11 ani, s-au electrocutat duminică într-un ștrand din Băile Felix, în timp ce una dintre ele folosea un simulator de motocicletă care funcționa cu fise.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că fata, în vârstă de 9 ani, se afla împreună cu părinții săi într-un spațiu cu jocuri de divertisment amenajat în incinta ștrandului. În timp ce utiliza un simulator de motocicletă care funcționa pe bază de fise, copila ar fi suferit un șoc electric la nivelul unei mâini.

”Minora de 11 ani ar fi intervenit pentru a o ajuta să coboare de pe acesta, apoi minora de 9 ani ar fi căzut de pe aparat. În urma evenimentului, minorele de 9 şi 11 ani au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale şi efectuarea unor investigaţii de specialitate”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Staţiunii Băile Felix continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.

De asemenea, oamenii legii au informat reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, în vederea efectuării verificărilor conform competenţelor legale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale