Un bărbat de 41 de ani din Botoșani a fost imobilizat și internat la spital după ce a sunat în mod repetat și nejustificat la 112, jignind operatorii și forțele de ordine, punând muzică în difuzor și, la un moment dat, amenințând că va da foc blocului în care locuiește.
Potrivit IPJ Botoșani, bărbatul a continuat să sune chiar și după ce i s-a explicat că apelurile sale nu reprezintă urgențe și că folosirea abuzivă a numărului unic este contravenție. Într-unul dintre apeluri, el a afirmat că intenționează să incendieze imobilul în care locuiește. Mai mult, a încercat să inducă în eroare polițiștii, oferind informații false despre adresa sa.
Un bărbat din Botoșani a provocat haos după ce a sunat la 112
În cele din urmă, polițiștii au reușit să îi identifice locuința, pe strada Cornișa din municipiul Botoșani. Ajunși la fața locului, agenții s-au confruntat cu refuzul bărbatului de a deschide ușa și cu noi amenințări. A fost solicitat sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale pentru o eventuală intervenție în forță.
”A fost solicitată intervenția polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale pentru intervenția în forță, însă, în momentul în care, bărbatului i s-a dus la cunoștință că se va pătrunde în forță, a început să coopereze cu forțele de ordine. Acesta avea un comportament agitat continuând să adreseze amenințări, motiv pentru care a fost imobilizat și condus la o unitate spitalicească în vederea internării”, au mai afirmat polițiștii.
Pentru apelarea abuzivă a numărului 112, bărbatul a fost sancționat cu o amendă de 4.000 de lei.