Coronavirus - România: 19517 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

LEV TOLSTOI, scriitorul rus, care a criticat Biserica Ortodoxă în mai multe lucrări

Monday, 08 September 2014, 22:46 Sursă: REALITATEA.NET

LEV TOLSTOI Între 1863 şi 1877, Tolstoi a scris cele două mari capodopere, „Război şi pace” (1869) şi „Anna Karenina” (1877).

Război şi pace

LEV TOLSTOI a lucrat la „Război şi pace” timp de şase ani: din 1863 până în 1869, pornind de la diverse fragmente pe care le avea de câţiva ani, astfel dezvoltând povestea şi personajul eroului principal, un tânăr decembrist. Romanul redă evenimentele din timpul invaziei lui Napoleon văzută prin prisma destinului câtorva familii ruseşti şi în special prin ochii a două personaje, prinţul Andrei Bolkonski şi Pierre Bezuhov, care încearcă să descopere sensul vieţii, scrie historia.ro.

Dintre numeroasele personaje perfect desenate (peste 550), un relief deosebit îl capătă prinţul Andrei Bolkonski, contele Pierre Bezuhov şi Nataşa Rostova. Andrei Bolkonski este un om inteligent şi cult, voluntar şi energic, generos şi sincer, onest şi cu o bogată viaţa interioară, dar care - conştient de inevitabilul declin al clasei căreia îi aparţine şi dezamagit de mediul căruia nu i se poate adapta, deşi caută, zadarnic, să dea prin acţiune, un sens vieţii - cade în pesimism. 

Pierre Bezuhov este un caracter total diferit: timid şi lipsit de voinţă, sentimental şi aplecat spre visare, fără simţ practic şi spirit de iniţiativă, snob deşi îi displace stilul de viaţă al aristocraţiei; de asemenea, un om preocupat de dreptatea socială, ajungând până la atitudini protestatare. Tolstoi l-a învestit cu anumite caractere care îi erau proprii lui, în timp ce altele le-a proiectat asupra lui Andrei. Bolkonski este un fel de om al „Secolului luminilor”, în timp ce Bezuhov pare a fi - asemeni scriitorului - un discipol al lui J.J.Rousseau. Nataşa (considerată de critici ca fiind una din cele mai bine realizate personaje feminine din întreaga literatură universală) reprezintă idealul feminin tolstoian: spontană şi simplă, delicată şi afectuoasă, devotată familiei.

Anna Karenina

În 1873, LEV TOLSTOI a început să lucreze la următorul lui roman de mari proporţii, inspirat parţial din nişte evenimente ce au avut loc la o moşie învecinată, unde amanta respinsă a unui nobil s-a sinucis aruncandu-se în faţa unui tren. „Anna Karenina”, reprezentând una dintre cele mai măreţe poveşti de dragoste din literatura mondială, ilustrează iubirea adulteră a Annei Karenina şi a contelui Alexei Vronski care duce la distrugerea Annei, ca urmare a refuzului acesteia de a se conforma valorilor ipocrite ale moralei clasei superioare.

În 1877, romanul a fost publicat. Răzvrătita Anna Karenina dă frâu liber pasiunii pentru un ofiţer îndrăzneţ, contele Vronski, şi îşi părăseşte căminul lipsit de dragoste pentru a se arunca în braţele unei iubiri pasionale, dar sortite eşecului. Ea îşi sacrifică astfel copilul şi se supune condamnării de către înalta societate moscovită. Povestea tragică a Annei este întreţesută şi contrastează cu idila şi căsătoria dintre Constantin Levin şi Kitty Şcerbaţkaia, foarte asemăntoare cu cea dintre LEV TOLSTOI şi soţia sa. Cu acest roman, atenţia lui LEV TOLSTOI se îndreaptă spre viaţa contemporană. Cadrul social (romanul are circa 150 de personaje) este şi aici amplu şi atent investigat. Prezentând nu doar o poveste de dragoste, ci şi idei filosofice despre societate, romanul încearcă să evidenţieze aspecte umanitare, sensul şi scopul vieţii, condiţiile morale ale căsătoriei şi vieţii de familie, relaţia dintre viaţa şi moarte, dintre iubire şi fericire.

„Anna Karenina” este considerat cel mai „cinematografic” roman al lui Tolstoi, beneficiind de numeroase ecranizări. Nefericita Anna a fost întruchipată de actriţe celebre: Greta Garbo (1935), Vivien Leigh (1948), Jacqueline Bisset (1985),Sophie Marceau (1997).

LEV TOLSTOI - Bibliografie selectivă:

Romane: Război şi pace (1865-1869), Anna Karenina (1873-1877), Învierea (1899).
Nuvele şi povestiri: Amintiri din Sevastopol (1855-1856), Trei morţi (1859), Cazacii (1863), Prizonierul din Caucaz(1872), Moartea lui Ivan Ilici (1884-1886), Ivan Prostul (1886), Sonata Kreutzer (1889-1891), Stăpân şi slugă(1895), Cuponul fals (1911; scris în perioada 1896-1904), Hagi Murad (1912; scris în perioada 1902-1904).

Teatru: Puterea întunericului (1887), Cadavrul viu (1911; scris în 1900).

Scrieri filosofice: Religia mea (1883), Împărăţia lui Dumnezeu este cu tine (1894), Ce este arta? (1897), Calendarul înţelepciunii (1910).

Scrieri autobiografice: Copilăria (1852); Adolescenţa (1854); Tinereţea (1856).

 

LEV TOLSTOI Înstrăinarea de Biserică și o înmormântare simplă

Biserica Sfântul Nicolae în Kamovniki, din parohia căreia făcea parte Tolstoi înainte de a fi excomunicat

Tolstoi începe să critice Biserica Ortodoxă începând cu 1880, în 4 scrieri: “Critica Teologiei Dogmatice” (1880), “Armonia Și Traducerea Celor Patru Evanghelii” (1881), “În Ce Constă Credința Mea” (1884) și “Împărăția Lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (1893); din cauza cenzurii, nici una nu va putea să fie publicată în Rusia vremii lui, scrie Wikipedia.ro.

Ideile scriitorului derivau din experiența sa de viață, dar și din cercetarea minuțioasă a Bibliei: Tolstoi și-a procurat o copie după textul grec, cum era el compilat din diverse manuscrise de către J.J.Griesbach, și l-a comparat cu textul Bibliei oficiale a Bisericii Ortodoxe; pe baza lecturii critice, Tolstoi își întocmește, ca și Jefferson cândva, o Biblie personală, “curățată” de “noroiul și mocirla” miracolelor și supranaturalului[30]; în esență, critica scriitorului la adresa Bisericii Ortodoxe era că aceasta concentrează atenția oamenilor pe ritualuri și dogme absurde, ca să cultive dezinteresul pentru singurul lucru care era cu adevărat important, anume învățătura etică a lui Iisus Hristos[31][32].

Ca și Newton și Jefferson înaintea lui, Tolstoi respinge credința în Sfânta Treime; el neagă dogma lui Iisus ca mântuitor al omenirii, învierea din morți, nașterea din fecioară, viața după moarte și judecata de apoi.[33]

Teologii ortodocși care au luat apărarea lui Tolstoi, precum Ostrumov, Ekzempliarschi și Krapovițki, considerau că dacă învățăturile scriitorului pot fi nocive pentru copii și oamenii simpli, pentru că ele pot nărui credința acestora, pentru adulții instruiți ele sunt utile, întrucât pun în relief gravele anormalități în societate, în stat, în biserică și în familie. Mitropolitul Antonii se întreba și el retoric: “L-am criticat pe Tolstoi pentru că a denaturat ortodoxia, însă i-am arătat noi în viața de zi cu zi, adevărul acesteia?” Viața fără Dumnezeu a creștinilor ortodocși din vremea lui Tolstoi nu reprezenta decât o bătaie de joc a credinței și furniza solul fertil pentru niște eretici ca el.[34] Dealtfel, Vasilii Ekzempliarski, un profesor de patristică la Academia Teologică din Kiev, considera că învățătura etică a lui Tolstoi este în complet acord cu aceea a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, și că ținând cont de faptul că toți ceilalți Sfinți Părinți ai bisericii creștine timpurii au fost și ei de acord cu Gură-de-Aur, practic mesajul social al lui Tolstoi coincide cu învățătura adevăratei ortodoxii.[35] Ekzempliarski considera că teologia rusă este principala vinovată de scandal, pentru că a deviat de la învățătura socială a lui Hristos, și pentru că gândirea teologică rusească s-a murdărit încercând să dovedească că învățătura Evangheliei aprobă iobăgia și pedeapsa corporală, opulența bogaților și pedeapsa capitală, măsurile coercitive contra conștiinței oamenilor și multe alte lucruri.[36] Profesorul considera că există o paralelă între destinul lui Gură-de-Aur, alungat cândva în exil de către bogații Constantinopolului, și excomunicarea lui Tolstoi din rândul credincioșilor de către Biserica Ortodoxă Rusă.[37] Sergei Bulgakov, un teolog ortodox, filozof și economist, s-a arătat și el scandalizat de faptul că Biserica Ortodoxă a fost capabilă de atât zel în cazul lui Tolstoi, cât timp aceasta a rămas atât amar de vreme tolerantă cu maimuțărelile șarlatanului religios Grigorii Rasputin.[38]

Sfântul Sinod îl excomunicase pe scriitor din sânul Bisericii pravoslavnice, interzicând înmormântarea sa religioasă fără o prealabilă căință. De la această decizie, exact de la începutul noului secol (al XX-lea), înfruntarea directă dintre excomunicat și excomunicatori avea să ia proporții uriașe. Tolstoi și-a cunoscut adversarii, de aceea și-a luat toate măsurile de precauție pentru a nu fi cumva păcălit într-un moment, când nu s-ar mai fi putut împotrivi. În anul premergător morții, el declara solemn:

„...nu pot să mă întorc la Biserică, să mă împărtășesc înainte de moarte, la fel cum n-aș putea înainte morții rosti vorbe nerușinate sau privi poze pornografice, și, de aceea, tot ce se spune despre căința mea și împărtășania mea înainte de moarte - e o minciună.”
—L. N. Tolstoi

Pe măsură ce avansau pregătirile pentru sărbătorirea celei de-a optzecea zile de naștere a scriitorului, guvernul și biserica au devenit mai indulgente față de intervențiile sale în viața publică a țării. În Rusia soseau scrisori, telegrame și vizite din toate colțurile lumii, mulțimi de scriitori și filozofi dorind să celebreze longevitatea gânditorului rus.

Chiar și în 1909, Tolstoi era în formă. Își continua clasicele proteste la adresa acțiunilor guvernului și ale bisericii, lucrând în același timp la un nou roman. Era implicat intens în tot ceea ce se petrecea în jurul lui. Tolstoi făcea eforturi susținute să compună și să își transfere manuscrisele către editura Intermediarul, spre nemulțumirea soției sale care nu era în relații bune cu Certkov, directorul editurii amintite mai sus. Disensiunile au continuat și în anul următor, iar Tolstoi a început să aibă în vedere părăsirea căminului pentru totdeauna.

Mormântul lui Tolstoi de la Iasnaia Poliana

Astfel, la 28 octombrie 1910, la ora șase dimineața, Tolstoi a plecat de acasă însoțit de secretara sa. Fiica Alexandra i s-a alăturat două zile mai târziu. De teamă să nu fie urmărit, scriitorul a decis să se îndrepte către o mânăstire, însă la mijlocul drumului a abandonat traseul rămânând într-o stație de tren.

"Cartea bună e ca o conversaţie cu un om deştept" (LEV TOLSTOI)

Grăbindu-se să i se alăture, la auzul înrăutățirii stării sale de sănătate, copiii i-au stat la căpătâi până în zorii zilei de 7 noiembrie (20 noiembrie pe stil vechi), când pneumonia l-a doborât.

După evadarea de la Iasnaia Poliana și îmbolnăvirea sa la Astapovo, s-au întreprins ultimele încercări de împăcare cu biserica. Într-o telegramă a mitropolitului Antonie din Petersburg i se propune întoarcerea în sânul Bisericii, însă scriitorul refuză ferm. După moarte, arhiereul Parfenie, venit special de la Tula, se interesează dacă Tolstoi nu și-a exprimat cumva dorința de a se întoarce la Biserică. Vice-directorul Departamentului Poliției, de față și el pentru a preveni eventualele tulburări, anunță insuccesul lui Parfenie: nimeni din familia scriitorului nu confirmă dorința împăcării lui Tolstoi cu Biserica. Ceremonia de doliu este, potrivit prevederilor exprese ale defunctului, dintre cele mai simple cu putință. Fără fast, fără forme exterioare. În noaptea de 7 noiembrie are un nou atac de cord. I se administrează morfină. În jurul orei 5 dimineața i se permite Sofiei Andreievna să-și vadă soțul muribund. Tolstoi moare la orele 6. La 8:30 începe pelerinajul prin fața corpului neînsuflețit. La orele 12:00 are loc ceremonia de doliu. Se cântă veșnica pomenire. Pe 8 noiembrie sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Tolstoi e transportat de la Astapovo la Iasnaia Poliana, unde ajunge în ziua următoare la orele 10 dimineața. Pe 9 noiembrie între orele 11:45 și 14:15, mii de oameni își iau rămas-bun de la Tolstoi. La orele 15:00 are loc înhumarea lui Tolstoi în pădurea Zakaz, în locul dorit de el.[39]

Dacă Dostoievski a avut parte de o înmormântare aristocratică, aristocratul Tolstoi a avut parte de una simplă. Primul a fost iertat de Biserică pentru păcatele lui. Al doilea nu a iertat niciodată Biserica pentru păcatele ei.



Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: LIFESTYLE
Adaugă părerea ta
Alte articole din: LIFESTYLE