Extern· 1 min citire

VIDEO | Migranții încep să accepte repatrierea voluntară. Criză umanitară la granița dintre Belarus și Polonia

Criză umanitară la granița dintre Belarus și Polonia. Foto: Profi Media

Criză umanitară la granița dintre Belarus și Polonia. Foto: Profi Media

Publicat18 nov. 2021, 17:46
Actualizat18 nov. 2021, 17:48
SursăRealitatea PLUS

Criza migranților de la granița Belarusului cu Polonia pare că este departe de a se soluționa. Asta în ciuda faptului că 600 de oameni au acceptat să plece cu avioanele la Bagdad. În schimb, alte mii de refugiați încearcă în continuare să ajungă în țări din vestul Europei.

Între timp, alți mii de oameni, printre care copii și bătrâni, așteaptă la granița dintre Belarus și Polonia. Este cel mai mare dezastru umanitar de la frontiera Uniunii Europene din ultimii ani.

Negocierile au început, iar soarta refugiaților stă acum în mâinile autorităților. Până atunci situația este dezastruoasă: cei mai mulți migranți încearcă să doarmă în adăposturi rudimentare, improvizate din crengi și tufișuri, în condițiile în care temperaturile sunt aproape de pragul înghețului.

Tensiunile de la graniță continuă, aproximativ 100 de oameni au fost arestați de forțele de securitate în timp ce încercau să treacă fraudulos din Belarus în Polonia.

Uniunea Europeană acuză Belarus că i-a trimis special pe migranți la frontieră, tocmai ca să destabilizeze blocul comunitar.

Polonia, precum și alți doi vecini europeni ai Belarusului, Lituania și Letonia, refuză să accepte miile de migranți.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern