Război în Ucraina, ziua 348. Rusia a pierdut cel mai mare submarin nuclear din lume - LIVE TEXT

Război în Ucraina, ziua 348. Rusia a pierdut cel mai mare submarin nuclear din lume - LIVE TEXT
Ucraina este pe cale să îl înlocuiască pe ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, cu șeful agenției sale de spionaj militar, a declarat, duminică, un aliat apropiat al președintelui ucrainean.
UPDATE 22.00 - Zece unități ale Armatei ruse, cu un total de peste 300 de soldați, sunt implicate în operațiunile de căutare și salvare din Siria, în urma cutremurelor devastatoare, a anunțat luni ministerul rus al Apărării, conform CNN.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, l-a „instruit pe comandantul forțelor ruse din Siria să ofere asistență”, iar soldații ruși intervin în principal în orașele Alep, Hama și Latakia, unde curăță resturile clădirilor prăbușite, caută victime și le oferă asistență medicală, mai susține Rusia.
UPDATE 21.00 - Deficitul bugetar al Rusiei din ianuarie se adâncește pe măsură ce veniturile din energie se prăbușesc
Scăderea veniturilor din energie și creșterea cheltuielilor au dus bugetul federal al Rusiei la un deficit de 1.760 de miliarde de ruble (24,78 miliarde de dolari) în ianuarie, în timp ce sancțiunile și costul campaniei militare a Moscovei în Ucraina sufocă perspectivele economiei, potrivit Reuters.
UPDATE 20:15 - Posibilă vizită a lui Volodimir Zelenski la Bruxelles, joi, conform unor surse europene.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-ar putea deplasa joi, la Bruxelles, pentru un summit al șefilor de stat și de guvern al UE și o intervenție în fața eurodeputaților, susțin surse europene citate de AFP.
UPDATE 18:11 - Kremlinul a ordonat să se pregătească adăposturi anti-bombe în toată Rusia.
Adăposturile antiaeriene au fost inspectate și reparate în toată Rusia, ca răspuns la ordinele Kremlinului de modernizare a infrastructurii care se prăbușește din epoca sovietică, au declarat pentru The Moscow Times mai mulți foști și actuali oficiali.
Rusia are mii de buncăre, pivnițe fortificate și alte refugii sigure, dintre care multe au fost blocate de zeci de ani. Dar, pe măsură ce războiul se prelungește în Ucraina, autoritățile locale au început să cheltuiască sute de milioane de ruble pentru a le face din nou utilizabile.
UPDATE 14:30 - Zelenski ar putea merge la Bruxelles, săptămâna aceasta
UE are în plan ca Zelenski să participe la summitul liderilor europeni din această săptămână, potrivit unor persoane informate cu privire la aceste planuri, care au subliniat că problemele de securitate riscă să împiedice vizita președintelui ucrainean, scrie Financial Times.
Potrivit planurilor făcute la acest moment, Zelenski urmează să se adreseze unei sesiuni speciale a Parlamentului European, dedicată unor probleme de securitate. Summitul riscă în continuare să fie anulat.
Săptămâna trecută, liderul ucrainean i-a primit la Kiev pe Ursula von der Leyen, președintele Comisiei, și pe Charles Michel, șeful Consiliului European. „Sincer vorbind, există riscuri mari dacă mă duc undeva. Acest lucru este adevărat", a declarat vineri Zelenski presei, întrebat despre o posibilă vizită la Bruxelles.
UPDATE 13:50 - Peste 16.000 de copii ucraineni au fost deportați de la începutul războiului
16.220 de copii ucraineni au fost deportați în total din țară de la începutul invaziei ruse pe scară largă, de la începutul căreia se împlinește un an pe data 24 februarie, au informat autoritățile din Ucraina.
În această perioadă, alți 350 de copii au fost dați dispăruți și au fost localizați în total 9.510 de minori care erau de negăsit încă de la începutul conflictului, potirvit Agerpres.
Biroul Avocatului poporului din Ucraina a efectuat verificări referitoare la 14.000 de copii ucraineni deportați pe teritoriul Rusiei și care se află în prezent pe teritoriul Federației Ruse, dar numărul lor total ar putea să fie mult mai mare.
Ombudsmanul ucrainean Dmitri Lubeneț estimează numărul acestora la peste 150.000 de copii, conform agenției de presă Interfax-Ukraina. Acesta a declarat că, în cadrul contactelor sale cu ombudsmanul rus Tatiana Moskalkova, aceasta i-a spus că ar avea o listă cu copiii ucraineni care doresc să se întoarcă în Ucraina, dar ea a refuzat să ofere date concrete în această privință.
Rusia refuză să înapoieze copiii ucraineni
Potrivit acestuia, autoritățile ruse nu oferă informații despre copiii ucraineni duși cu forța în Rusia și împiedică eforturile părții ucrainene de a-i aduce pe aceștia înapoi acasă.
UPDATE 12:15 - Rusia spune că energia nucleară ar trebui să rămână în afara politicii
Compania rusă de energie nucleară Rosatom a declarat că sectorul energetic ar trebui să fie în afara politicii, după ce Ucraina a anunțat, duminică, sancțiuni împotriva acesteia.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că sancțiunile adoptate de către guvernul de la Kiev împotriva sectorului energetic nuclear rus au ca scop sprijinirea eforturilor de „extindere a sancțiunilor globale la această zonă a mașinăriei rusești de agresiune”.
UPDATE 10:30 Șeful serviciului secret al armatei ucrainene, care crede că Putin are mai multe sosii, numit ministru al Apărării. Kirilo Budanov, șeful GUR, serviciul de spionaj al armatei ucrainene, are 37 de ani și grad de general maior. Urmează să fie numit în fruntea Ministerului ucrainean al Apărării, unde, în plin război, îl înlocuiește pe Oleksii Reznikov.
UPDATE 10:00 Patriarhul Rusiei, Kirill, a spionat pentru KGB la Geneva în anii 70, sub pseudonimul de Mikhailov, potrivit unor documente declasificate din arhivele elvețiene. O anchetă făcută de jurnaliștii unor importante publicații elvețiene arată că acesta s-a mutat la Geneva la începutul anilor "70, sub acoperirea de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse la Consiliul Mondial al Bisericilor. De la debutul războiului din Ucraina, liderul Bisericii Ruse a fost unul dintre cei mia vocali susținători ai invaziei, încercând să o prezinte ca pe un soi de "război sfânt".
UPDATE 8:50 - Înregistrări tulburătoare cu soldați ucraineni eliberați din prizonierat
Consilierul prezidențial ucrainean Anton Gherașcenko a distribuit o înregistrare video cu soldații ucraineni recent eliberați din prizonierat de Rusia. În filmare, unul dintre bărbați spune că a fost deținut timp de opt luni, în timp ce un altul spune că mănâncă fructe pentru prima dată în ultimul an.
Ukrainian Defenders right after they were free from Russian captivity. Their first words and emotions.
📹: Coordination Center on Prisoners of War pic.twitter.com/OjQBe3nX6C— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) February 6, 2023
Oleksii Reznikov va fi înlocuit cu Kyrylo Budanov, șeful agenției de informații militare GUR, a declarat șeful blocului parlamentar al lui Zelenski.
Reznikov a fost pus sub presiune din cauza unui scandal de corupție în minister.
Luptele acerbe care se duc în regiunea ucraineană Donețk „sunt foarte dificile", a declarat președintele ucrainean, în condițiile în care Kievul se pregătește pentru o posibilă ofensivă rusă în această lună, înainte de prima aniversare a invaziei sale în Ucraina.
UPDATE 6:20 - Rusia a pierdut cel mai mare submarin nuclear din lume: ce s-a întâmplat. Rusia a scos „la pensie” submarinul nuclear greu „Dmytro Donsky”, care era cel mai mare din lume din punct de vedere al tonajului.
Acest lucru a fost anunțat de șeful mișcării de sprijinire a flotei rusești, Volodymyr Maltsev, scrie agenția rusă de știri TASS. Distrugerea sa va avea loc la baza navală din Severodvinsk și se va produce în același timp cu alte două submarine ale aceluiași proiect cu indice 941.
Submarinul „Dmytro Donsky” a fost inclus în compunerea flotei ruse în 1980, ca parte a proiectului 941. Deplasmentul său era de 48.000 de tone. Pentru o vreme, acest submarin a fost cel mai mare ca dimensiune (172 m lungime și 23 m lățime).
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























