Mai mult decât atât, ministrul vorbește despre rolul Europei, despre securitatea regională, despre Marea Neagră — dar rolul specific al României rămâne complet în ceață. Dacă scoatem cuvântul „România” din declarațiile ei și îl înlocuim cu orice alt stat membru UE, nu se schimbă absolut nimic. Asta nu e diplomație românească activă, e o diplomație de copy-paste după pozițiile de la Bruxelles.
Și poate cel mai izbitor element: Țoiu vorbește astăzi despre speranțe pentru integrarea europeană a Transnistriei, în condițiile în care Maia Sandu însăși recunoștea la începutul acestei luni că parcursul european al Republicii Moldova — ca stat — se confruntă cu un blocaj. Vorbim despre integrarea unei regiuni separatiste când integrarea țării întregi stagnează. E o lipsă de calibru analitic care ridică semne serioase de întrebare.
Iar contextul în care vine această declarație contează și el. Astăzi marcăm trei ani de la invazia rusă la scară largă în Ucraina. A vorbi despre „speranțe” și „integrare” fără să contextualizezi această realitate dramatică, fără să menționezi legătura directă dintre negocierile de pace din Ucraina și soarta Transnistriei, arată o superficialitate greu de ignorat.
Concluzia e simplă: toată lumea e de acord că trupele ruse ar trebui să plece din Transnistria. Nu e o poziție curajoasă, nu e originală. Întrebările reale sunt: cum, în ce condiții geopolitice, cu ce garanții, în ce relație cu un eventual acord de pace? La acestea, ministrul Țoiu nu are niciun răspuns. Și asta e problema.
