_cf28c1b2b6.jpg)
Brianna, o tânără de 33 de ani, spune că ceea ce a trăit „dincolo” i s-a părut că a durat luni întregi, deși în realitate medicii au reanimat-o în mai puțin de zece minute.
„Moartea este o iluzie”
Brianna suferea de o afecțiune neurologică rară – distonie mioclonică – caracterizată prin spasme și contracții musculare severe. Din cauza agravării simptomelor și a insomniei extreme, organismul ei a cedat. La scurt timp, a fost declarată decedată.
Tânăra povestește că, în acel moment, a simțit cum se desprinde de corpul fizic și a auzit o voce întrebând-o dacă este pregătită „să plece”. Ea spune că a acceptat, iar apoi s-a trezit într-un întuneric complet, pe care îl descrie ca fiind „liniștitor, nu înspăimântător”.
Potrivit declarațiilor sale, tocmai acolo a înțeles că, în viziunea ei, moartea nu este un final:
„Corpul moare, dar conștiința nu. Tot ce suntem continuă să existe. Gândurile devin realitate instantaneu. Totul se transformă.”
Brianna afirmă că a simțit o pace profundă, o claritate totală și o prezență pe care o descrie ca fiind „o inteligență superioară, plină de iubire”.
O lume fără timp
Una dintre cele mai surprinzătoare percepții a fost timpul. Deși a fost inconștientă doar opt minute, femeia spune că acolo „ceea ce a trăit” a părut să se întindă pe luni întregi:
„Nimic nu se mișca, dar totul era perfect ordonat. Timpul nu există în modul în care îl percepem aici.”
Experiența, spune ea, i-a oferit un sentiment de încredere în propriul destin și i-a schimbat radical prioritățile.
Revenirea în corp, un șoc în sine
După reanimare, tânăra a fost internată patru zile, încercând să înțeleagă ce s-a întâmplat. Spune că readaptarea la realitate a fost dificilă, atât fizic, cât și spiritual:
„Întoarcerea a fost ca și cum m-aș fi trezit dintr-un vis foarte lung. Corpul meu nu părea al meu. Tot ce trăisem părea infinit mai real decât lumea fizică.”
Brianna susține că, în urma experienței, a depășit frica de moarte și privește viața cu complet altă deschidere:
„Nu mai văd moartea ca pe un sfârșit. Am înțeles cât de fragile și trecătoare sunt lucrurile pe care le considerăm importante.”
