De ce românii spun și în ziua de azi „PECO”
Contrar credinței populare, „PECO” nu însemna „Petrol și Combustibili”, ci era acronimul tehnic pentru „Produse Etilate cu Cifră Octanică”, desemnând întreprinderea de stat responsabilă cu distribuția carburanților. Lanțul petrolier românesc era complet integrat: sondele extrăgeau țițeiul, Petrotrans îl transporta prin conducte către rafinării, iar PECO îl aducea la pompă.
În perioada Daciilor, ARO-urilor și camioanelor comuniste, stațiile PECO erau omniprezente și recunoscute instantaneu. Înainte de 1989 existau peste 580 de stații răspândite în întreaga țară. Pentru șoferi, o oprire la PECO era mai mult decât alimentarea rezervorului: se verifica starea cauciucurilor, se adăuga ulei și se schimbau câteva vorbe cu angajații care cunoșteau fiecare detaliu al mașinii tale.
Stațiile erau bine întreținute, luminoase și curate, cu panouri colorate și reclame care promovau produse românești. PECO devenise un simbol al mobilității și al experienței auto, la fel de recognoscibil ca Dacia sau Carpați.
Anii ’80 au adus însă provocări: criza energetică și raționalizarea benzinei au schimbat complet peisajul. Mașinile circulau alternativ, iar cozile lungi la PECO au devenit o scenă obișnuită pe drumurile României. Totuși, numele a rămas întipărit în memoria colectivă, simbolizând libertatea de a porni la drum.
După 1989, compania a trecut printr-o serie de restructurări: în 1996 a devenit Compania Română de Petrol, apoi Petrom, iar în 2004 a intrat în portofoliul OMV. Logo-ul s-a schimbat, însă culorile inițiale au rămas parțial, ca o amintire a trecutului.
Astăzi, chiar și tinerii care nu au prins epoca comunistă folosesc termenul „PECO”. A devenit un reflex de limbaj, o moștenire culturală care vorbește despre o generație și despre experiența comună a drumurilor românești. PECO a legat întreaga țară printr-un act simplu – alimentarea mașinii – dar cu un sentiment profund de libertate. Chiar dacă brandul a dispărut din realitatea economică, continuă să trăiască în vorbirea uzuală.
